Elevi din Fălticeni și Fântâna Mare colegi în proiectul interdisciplinar “Mesaj pentru tine”Educație

Elevi din Fălticeni și Fântâna Mare colegi în proiectul interdisciplinar “Mesaj pentru tine”

Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu” Fălticeni şi Şcoala Gimnazială “Ion Muceleanu” Fântana Mare derulează proiectul educativ interdisciplinar “Mesaj pentru tine!”, având ca repere Ziua Internaţională a Cititului Impreuna (ZICI – 16 februarie), Ziua Internaţională a Cititului cu Voce Tare (4 martie) şi Sărbătoarea Dragobetelui (24 februarie).

Elevii gimnazişti ai celor două instituţii s-au implicat în activităţile cultural-educative din cadrul proiectului interdisciplinar desfaşurat la central de documentare şi informare al Colegiului Tehnic “Mihai Băcescu” din Fălticeni, sub coordonarea profesorilor Mattyllena Boicu, Geanina Morosan, Georgiana Gabor, Irina Suman, Dohotaru Andreea şi Alexa Narcisa.

“Obiectul acordului interşcolar este crearea unui climat de colaborare care să conducă la formarea şi dezvoltarea competenţelor elevilor în domeniul infodocumentar şi creşterea interesului pentru lectură. Elevii au avut parte de o experienţă minunată. Au susţinut lecturi în limbile română, franceză, engleză şi italiană, au căntat, au jucat două piese de teatru.  S-au aflat lucruri noi despre evenimentele din calendarul internaţional al zilelor amintite, dar şi despre tradiţiile româneşti ale Sărbătorii de Dragobete. Elevii s-au imprietenit, şi-au dăruit mesaje de felicitare, au dat dovada de colegialitate şi mult interes”, ne-a informat prof. Mattyllena Boicu.

ȘTIRI

error: Content is protected !!