Eleva Ana Maria Cotun și profesorii Marcel Porof și Petru Crăciun au fost premiați de Ministrul EducațieiEducație

Eleva Ana Maria Cotun și profesorii Marcel Porof și Petru Crăciun au fost premiați de Ministrul Educației

Stimulente financiare pentru cei care c-au remarcat la competițiile internaționale. Un elev și doi profesori din Fălticeni au fost premiați de ministrul Mircea Dumitru în cadrul unui eveniment organizat astăzi, 28 noiembrie, la București. Printre cei care au bani au fost atribuite olimpicei Ana Maria Cotun de la Colegiul Național ”Nicu Gane”, medaliată cu bronz la Olimpiada Balcanică de Geografie, și îndrumătorului acesteia, profesorul doctor Marcel Porof.

În rândul celor premiați s-a aflat și profesorul doctor Petru Crăciun (Colegiul ”Vasile Lovinescu”), cel care l-a pregătit pe elevul David Turturean Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” pentru Olimpiada Internaţională de Astronomie unde și-a adjudecat medalia de bronz.

Festivitatea s-a desfășurat la Palatul Naţional al Copiilor în prezența mai multor dascăli și părinți ai elevilor olimpici.

În cadrul ceremoniei au fost premiați șapte elevi suceveni și îndrumătorii acestora, dar și unitățile de învățământ din care fac parte.

Premiile oferite de Ministerul Educației includ sume cuprinse între 2.900 şi 12.550 de lei, în funcţie de distincţia adjudecată. Fondurile alocate se ridică la peste 3,5 milioane de lei.

Au fost recompensați 202 elevi, 215 profesori care i-au pregătit şi 100 de şcoli din care provin laureaţii. Premiile acordate variază în funcție de performanța obținută, sumele acordate fiind cuprinse între 2.550 de lei și 12.545 lei.

Palmaresul elevilor suceveni numără opt distincții în cadrul olimpiadelor internaționale, ei reușind să câștige un premiul I absolut, două medalii de aur, două de bronz și trei mențiuni.

ȘTIRI

error: Content is protected !!