Efort comun pentru stingerea unui incendiu în satul JahaliaRegional

Efort comun pentru stingerea unui incendiu în satul Jahalia

Duminică, 22 iunie, în jurul orei 13, Detaşamentul de pompieri Fălticeni, împreună cu membrii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale localităţilor Rîşca şi Bogdăneşti şi ai Serviciului Privat pentru Situaţii de Urgenţă „Nico Paul” SRL Bogdăneşti, au intervenit cu cinci autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria uni bărbat din satul Jahalia, comuna Rîşca.

La sosirea echipajelor, ardeau violent bucătăria de vară, adăpostul de animale şi acoperişul casei, existând pericolul de propagare la întreaga locuinţă. Extinderea incendiului a fost favorizată de vântul puternic şi de faptul că majoritatea construcţiilor erau din lemn. Incendiul a fost lichidat la ora 15.10.

Au ars bucătăria de vară pe 10 metri pătraţi, adăpostul de animale pe 96 de metri pătraţi, astereala acoperişului casei pe 80 de metri pătraţi, mai multe bunuri casnice, elemente de tâmplărie şi un atelaj hipo. De asemenea, flăcările au degradat planşeul şi pereţii portanţi ai locuinţei.

Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, cel mai probabil, incendiul a izbucnit prin efect termic, din cauza coşului de fum neprotejat corespunzător faţă de materialele combustibile.

Nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar pompierii au salvat un cal şi restul casei de locuit.

ȘTIRI

error: Content is protected !!