Efective sporite ale poliţiei de Rusalii şi Ziua CopiluluiRegional

Efective sporite ale poliţiei de Rusalii şi Ziua Copilului

politia-falticeniÎn perioada  29 mai – 1 iunie 2015, de Rusalii şi Ziua Copilului, sunt preconizate a se desfășura, diferite manifestări religioase, culturale, artistice și sportive, inclusiv în aer liber, cu participarea unui public numeros și un aflux semnificativ de persoane spre lăcașurile de cult și zonele turistice, sau de agrement din județ.

Structurile Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava vor acţiona în sistem integrat pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale și în zona lăcaşurilor de cult. Zilnic, vor acţiona pe raza judeţului 297 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, investigaţii criminale, criminalitate economico-financiară şi rutieră, ce vor dispune de un număr de 133 de autospeciale de intervenţie.

Au fost constituite si echipe operative de rezervă, însumând un număr total de 85 de poliţişti, dintre care 12 poliţişti rutieri, ce vor acţiona cu 44 autospeciale de intervenţie. În toată această perioadă, zilnic vor acţiona 12 autospeciale de poliţie rutieră cu aparate radar, 57 de poliţişti rutieri fiind prezenţi pe drumurile judeţene, naţionale şi europene. Poliţiştii atrag atenţia cu privire la consumul de alcool. Multe din tragediile generate de criminalitatea cu violenţă sau de evenimentele rutiere  se produc  pe fondul consumului de băuturi alcoolice în exces.

Pentru prevenirea furturilor din genţi şi buzunare, poliţia recomandă cetățenilor: să fie atenţi la bunurile pe care le deţin asupra lor, respectiv sume de bani, telefoane mobile, documente personale, etc.; să fie atenţi atunci când se află la cumpărături în supermarket, pieţe sau zone aglomerate; să fie atenţi la bunurile pe care le au asupra lor atunci când se află în mijloacele de transport în comun.

Pentru prevenirea infracţiunilor de tâlhărie, poliţia recomandă cetățenilor: să nu se afişeze ostentativ cu  obiecte de valoare (lănţişoare, brăţări, telefoane mobile, etc.); să evite zonele întunecate şi locurile dosnice frecventate de  persoane suspecte, pretabile la comiterea de infracţiuni; să nu accepte  niciodată oferte de găzduire făcute de persoane necunoscute; să evite urcarea în lift cu persoane necunoscute.

Pentru prevenirea furturilor din autoturisme: nu parcaţi autoturismul în zone neiluminate; asiguraţi-vă că autoturismul are închise toate portierele; nu lăsaţi în autoturism bunuri de valoare care ar putea atrage atenţia hoţilor.

Pentru prevenirea furturilor din locuinţe, dacă  plecaţi de acasă pentru scurt timp, nu lăsaţi uşa apartamentului neîncuiată; în orice împrejurare să nu pierdeţi sau să nu vi se fure cheia; nu permiteţi accesul în locuinţă a persoanelor care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale, firme, asociaţii, etc.

ȘTIRI

error: Content is protected !!