Echipe mixte ale Poliției Municipale și Locale asigură ordinea publică și monitorizează circulația rutierăActualitate

Echipe mixte ale Poliției Municipale și Locale asigură ordinea publică și monitorizează circulația rutieră

politia-falticeni

Unde-s doi puterea crește. Două instituții fălticenene și-au dat mâna pentru creșterea eficienței la capitolele ordine și siguranță publică. Poliția Municipală și Poliția Locală și-au propus să colaboreze la un nivel mai apropiat, astfel că și-au unit forțele la propriu.

Echipe mixte de polițiști din cadrul celor două instituții patrulează împreună, atât ziua cât și noaptea.

Colaborarea este posibilă după ce în luna aprilie Primăria și Poliția Municipală au semnat un protocol de colaborare. Documentul prevede măsuri comune de monitorizare pe linie de ordine publică și circulație rutieră.

Scopul este eficientizarea activităților pe sectoarele amintite, sporirea gradului de siguranță și liniște pentru cetățeni.

Primarul Cătălin Coman susține că protocolul are o valabilitate de 9 luni, iar la sfârșitul anului curent acesta ar putea fi prelungit dacă această colaborare la nivel instituțional își va dovedi eficiența.

Rudy H.

ȘTIRI

error: Content is protected !!