Echipajul SAJ Suceava s-a clasat pe locul al patrulea la Concursul Național al Echipajelor de AmbulanțăActualitate

Echipajul SAJ Suceava s-a clasat pe locul al patrulea la Concursul Național al Echipajelor de Ambulanță

Au fost la un pas de podium. Echipajul SAJ Suceava s-a întors de la Concursul Național al Ambulanțelor cu o experiență de competiție îmbogățită și un meritoriu loc patru. Ediția din acest an, cea de a șaptea, s-a desfășurat la Sinaia, în județul Prahova, în perioada 5 – 8 octombrie.

La întrecere s-au prezentat reprezentanți din peste 20 de județe, dar și din București. Echipele au simulat intervenții în situații critice, de maximă urgență.

Tandemul SAJ Suceava, format din fălticeneanul Marius Gavriluț și suceveanca Adina Nechita, s-a înscris la categoria B2, care corespunde Ambulanței cu asistent medical. Ei au trebuit să demonstreze juriului, pe parcursul etapelor de concurs, respectarea protocoalelor europene în medicina de urgență, cât și cerințele actuale din legislația românească.

”Ne-am descurcat bine la acest concurs național. A fost greu, probe complexe, dar am terminat cu bine.”, ne-au spus Marius și Adina. ”La final am ocupat locul 4 din 21 de echipe participante. Suntem mulțumiți de rezultatul obținut.”

Concurenții au susținut două probe în care au simulat intervenția în situații critice de mare complexitate. Deciziile luate și experiența fiecărui membru au făcut diferența între echipe.

Din cei 21 de participanți, echipajul SAJ Suceava a fost devansat de concurenții de la SAJ Vaslui (locul 3), SAJ Vrancea (locul 2) și SABIF București care au câștigat locul întâi.

Potrivit organizatorilor, obiectivele principale ale concursului au fost valorizarea imaginii SAJ ca serviciu public de importanță strategică, promovarea excelenței profesionale și valorilor etice, stimularea și promovarea lucrului în echipă.

ȘTIRI

Facebook Comments