Duminică se resfințește Biserica Sfânta Treime din SpătăreștiActualitate

Duminică se resfințește Biserica Sfânta Treime din Spătărești

sfintire-bisericaEveniment religios în satul Spătărești. Mâine, duminică, 28 iunie, va avea loc resfințirea Bisericii Sfânta Treime, lăcaș de cult ortodox cu o istorie de peste 200 de ani. Slujba va fi oficiată de Î.P.S Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, împreună cu un sobor de preoți.

Alături de localnici la eveniment vor participa și oficialitățile comunei Fântâna Mare.

Preotul paroh Tudor Andrioaia afirmă că ultima resfințire s-a făcut în anul 1996, însă acum s-a impus încă una deoarece pereții au fost îmbrăcați cu o nouă pictură bizantină.

De asemenea, în ultimii trei ani au fost aduse îmbunătățiri ansamblului bisericesc, în curtea locașului fiind ridicată și o nouă casă de prăznuire.

După cum spun bătrânii satului, Biserica Sfânta Treime din Spătărești este ctitoria boierului Vasile Millo, bunicul actorului Matei Millo, realizată la sfârșitul secolului XVIII, prin anii 1795 – 1799.

Rudy H.

ȘTIRI