Drumul județean care traversează comuna Rădășeni este asfaltat după 15 ani de promisiuni și așteptăriRegional

Drumul județean care traversează comuna Rădășeni este asfaltat după 15 ani de promisiuni și așteptări

Asfaltul ajunge cu greu în unele comune sucevene. Au fost nevoie de 15 ani pentru ca un drum județean, de câțiva kilometri, să fie reabilitat. Șoseaua DJ 209 M ce străbate localitatea Rădășeni este reparat și modernizat integral.

Gropi și denivelări se regăseau la tot pasul, drumul fiind un test al nervilor pentru localnicii care se deplasau spre Fălticeni.

Demarate săptămâna trecută, lucrările sunt realizate de de o firmă de construcții din Botoșani. Fondurile provin de la Consiliul Județean Suceava și acoperă integral costurile de execuție.

”Un tronson din acest drum a fost reabilitat în anul 2002. S-a turnat un covor de asfalt, dar nu pe toată lungimea drumului.”, ne-a spus Neculai Perju, primarul comunei Rădășeni. ”Atunci s-a asfaltat doar până la biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel.”

Mai exact, la vremea respectivă, s-au asfaltat doar 2 kilometri din cei 3,1 ai drumului județean. De atunci și până astăzi, s-au făcut doar peticiri ale porțiunilor deteriorate.

Un alt tronson al drumului DJ 209 M, în lungime de 1,1 kilometri, nu a mai fost asfaltat din 1978.

”Asfaltul era într-o stare groaznică pe anumite porțiuni. Iată că i-a venit, în sfârșit rândul. Cu sprijinul Consiliului Județean Suceava și Direcției Județene de Drumuri și Poduri se reabilitează și acest drum.”, mai spune primarul comunei Rădășeni. ”Ne bucură faptul că putem arăta să ne ținem de cuvânt în ceea ce privește promisiunile în campanie electorală, iar rădășenenii se pot convinge că se înfăptuiesc cele spuse. Țin să mulțumesc președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur și DJDP Suceava pentru că au avut în vederea modernizarea acestui segment de infrastructură județeană care trece prin comuna noastră.”

Lucrările se execută de la intrarea în comună, dinspre Fălticeni, de la Poarta Țărănească până la Fântâna Eroilor.

Drumul județean 209 M va fi modernizat cu două straturi de asfalt pe cei 3,1 kilometri lungime. Lucrările se vor încheia la jumătatea săptămânii acesteia.

ȘTIRI

error: Content is protected !!