Drumul european dintre Fălticeni și Suceava va fi modernizatActualitate

Drumul european dintre Fălticeni și Suceava va fi modernizat

Mai multe drumuri importante din județ încep să-și arate vârsta. Ieșite de mult timp din garanție, carosabilul acestora trebuie refăcut și asfaltat. Una dintre căile rutiere care urmează să fie reabilitată este cea care face legătura între municipiile Fălticeni și Suceava.

Drumul european E85 va primi un nou covor asfaltic vara aceasta. Cel puțin așa susține Gheorghe Flutur care recunoaște că starea carosabilului nu este deloc bună.

Există numeroase porțiuni unde șoseaua s-a deteriorat puternic, iar structura șoselei a cedat sub greutatea sutelor de mașini care tranzitează zilnic cel mai aglomerat drum național din județul Suceava.

„Am cerut Companiei Naționale de Investiții să aloce cât mai rapid fondurile necesare pentru modernizarea drumului dintre Suceava și Fălticeni. Șoseaua se află în administrarea Drumurilor Naționale și, din păcate, nu putem aloca bani de la bugetul județului.”, ne-a declarat Gheorghe Flutur. „Voi insista ca lucrările la acest drum să fie demarate, însă nu depinde de mine ci de oficialii CNI. Nu cred că trebuie să mai așteptăm prea mult, drumul arată rău și vreau ca intervenția pentru reabilitare să înceapă cât mai repede.”

Lucrările de modernizare ar trebui să înceapă și să se încheie vara aceasta.

Cei 25 de kilometri ai drumului european vor fi asfaltați după mai bine de 15 ani de ultima reabilitare.

Lucrările de modernizare ar trebui executate urgent și pe alte două tronsoane de pe E85, între Spătărești și Vadu Moldovei, respectiv între Ciumulești și Oniceni, unde anumite segmente de drum arată jalnic.

Și aici, ultimul covor asfaltic a fost turnat la începutul anilor 2000.

ȘTIRI

error: Content is protected !!