Două studente din Fălticeni au reușit să câștige premiul I la un concurs european de jurnalismActualitate

Două studente din Fălticeni au reușit să câștige premiul I la un concurs european de jurnalism

S-au făcut remarcate. Două studente din Fălticeni au luat caimacul la ultima ediție a concursului ”Europa Jurnaliştilor în Amfiteatre”. Tinerele Raluca Costea și Ștefana Palade au performat la această competiție, ajunsă la ediția a cincea, reușind să câștige cel mai important premiu la secțiunea materiale publicate în mediul virtual.

Intitulat “Fondurile europene, o perspectivă pentru dezvoltarea sistemului educațional românesc”, reportajul studentelor din Fălticeni, ce evocă dezvoltarea sistemului de educație cu ajutorul fondurilor europene, i-a convins pe membrii jurului să le acorde premiul I.

Ștefana și Raluca, studente la jurnalism, în anul I, la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) din cadrul Universității Babeș-Bolyai, au concurat pe secțiunea lor cu alte 8 echipe. Competiția s-a adresat atât studenților, masteranzilor cât și doctoranzilor de la facultățile de jurnalism și comunicare din întreaga țară. În concurs au intrat 20 de proiecte online, audio, video au participat în program.

Premiile au fost acordate de reprezentanța Comisiei Europene în România.

”Sinceră să fiu, sunt foarte bucuroasă că am câștigat”, a declarat Raluca Costea cotidianului Cronica de Fălticeni. ”Faptul că mi s-a oferit această șansă de a participa și de a câștiga, încă din primul an de facultate, este un pas înainte în cariera viitoare de jurnalist. Aveam speranța că voi câștiga premiul I ca oricare alt concurent, dar mă bucur că valoarea materialului jurnalistic a fost recompensat pe măsură.”

Participanții au trebuit să-şi aleagă una dintre temele de comunicare prioritare în domeniul afacerilor europene sau o altă temă pentru procesul de integrare europeană şi relevantă pentru publicul ales.

”Pentru a realiza acest reportaj, am ales programul After school dezvoltat în satul Băișești, comuna Cornu Luncii cu sprijinul fondurilor europene”, ne-a spus Raluca Costea. ”Am intervievat pe directorul școlii, domnul Vasile Pohoață, care ne-a detaliat tot procesul de aplicare. Programul a primit finanțare europeană, fiind parte a măsurii 322 solicitată de către Primăria satului. De asemenea, am inclus și părerea unei doamne învățătoare, a unui părinte și a unui copil pentru a oferi mai multe surse cititorilor. Pe de altă parte, nu doar copii au parte de o educație la nivel european, ci și profesorii. Pentru a afla mai multe detalii, l-am intervievat pe domnul profesor Marcel Porof, care este și directorul Clubului Copiilor din Fălticeni.”

Premiul I adjudecat de studentele din Fălticeni constă într-o vizită de cinci zile la Bruxelles la instituțiile europene, vizită ce va avea loc în ultima săptămână din mai.

Ștefana Palade și Raluca Costea vor avea ocazia de a se întâlni cu diverși experți din cadrul Comisiei Europene.

”Acest concurs european este o oportunitate de a câștiga experiență în domeniul jurnalistic. Mi s-a dat ocazia de a aplica cunoștințele dobândite și de a avea acces la instituțiile europene prin excursia la Bruxelles. De asemenea, am parcurs procesul de înțelegere al nevoilor, cerinţelor, preocupărilor și temerilor cetăţenilor în domeniul integrării europene”, a declarat studenta Raluca Costea pentru Cronica de Fălticeni.

Din jurul competiției au făcut parte asistentul de presă al Reprezentanței Comisiei Europene și trei jurnaliști de la televiziunea Money Channel, postul de radio RFI România și portalul de știri Hotnews.

ȘTIRI

error: Content is protected !!