Dosar penal împărţit frăţeşte între doi tineri din MăliniLocal

Dosar penal împărţit frăţeşte între doi tineri din Mălini

Doi tineri din comuna Mălini îşi vor împărţi frăţeşte, într-un dosar penal, infracţiunile la regimul rutier constatate de poliţiştii fălticeneni.

Duminică, 7 august, la ora 18.50, un echipaj din cadrul Poliției municipiului Fălticeni a oprit pentru control, pe str. Plugari din localitate, autoturismul condus de un tânăr în vârstă de 18 ani, din comuna Mălini, în care se afla ca pasageră sora acestuia, în vârstă de 24 de ani.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul i-a fost încredințat tânărului pentru a fi condus pe drumurile publice de sora  sa, care cunoștea faptul că, acesta nu posedă permis de conducere.

„În cauză s-a întocmit dosar penal, tânărul de 18 ani fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, iar  sora sa sub aspectul comiterii infracţiunii de încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus unei persoane pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, ce va fi soluționat procedural”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Suceava.

ȘTIRI

error: Content is protected !!