Dorna Medical va deschide la Fălticeni cel mai nou și avansat Centru de Imagistică din județul SuceavaExclusiv

Dorna Medical va deschide la Fălticeni cel mai nou și avansat Centru de Imagistică din județul Suceava

Sectorul medical privat atrage noi investiții importante în orașul de pe Șomuz. După ce în urmă cu 10 ani și-a lansat cel mai modern laborator de analize din municipiu, Dorna Medical se pregătește să deschidă la Fălticeni al doilea și cel mai modern Centru de Imagistică (RMN) din județul Suceava. Amplasată pe strada Mihai Eminescu, lângă Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, unitatea va deveni operațională la jumătatea lunii august.

Pentru deschiderea noului centru vor fi investiți peste 1 milion de euro.

Centrul de Imagistică Dorna Medical de la Fălticeni va fi dotat cu cel mai modern și avansat RMN existent la ora actuală. Echipamentul achiziționat din Germania este un produs de ultimă generație a diviziei de tehnologie medicală de la Siemens.

Doar două astfel de aparate mai sunt în țară, cel de la Fălticeni fiind cel de-al treilea care intră pe piața românescă.

Din acest motiv, pacienții care vor apela la serviciile noului Centru de Imagistică vor beneficia de diagnostice foarte precise, oferite în timp optim.

„În politica noastră de dezvoltare, pentru anul 2017, a fost programată investiția în Fălticeni. Pentru localnici și pentru cei din zona periurbană și rurală arondată municipiului venim cu servicii de înaltă performanță de imagistică medicală (RMN) cu un aparat de ultimă generație în domeniu, prezentat ca noutate, anul acesta, la Congresul de radiologie și imagistică medicală de la Viena.”, ne-a declarat Roman Boca, unul dintre acționarii Dorna Medical. „Aparatul de rezonanță magnetică nucleară are posibilitatea să investigheze pacienții la un nivel de complexitate extrem de ridicat, putând stabili în termen foarte scurt diagnostice precise. Cu astfel de tehnologii venim practic în sprijinul medicilor clinicieni.”

În urma investiției vor fi create șapte noi locuri de muncă ocupate de medici, tehnicieni de radiologie, fizicieni și asistente medicale.

Dorna Medical va umple un gol pe piața medicală locală, Centrul de Imagistică din Fălticeni urmând să furnizeze pacienților, care pentru astfel de investigații se deplasau în marile orașe din țară, servicii la standardele înalte.

În ceea ce privește prețurile, vești sunt dintre cele mai bune. Costul unei  investigații va fi în funcție de complexitatea acesteia, de zona de achiziție.

Reprezentanții Dorna Medical susțin că tariful imaginii va depăși sub nici o formă prețul mediu practicat la nivel național.

Mai mult decât atât, la începutul anului 2018 este previzionată semnarea unui contract cu CAS Suceava, iar pacienții asigurați, cu recomandările specifice de la medicii specialiști, vor putea beneficia de investigații gratuite.

Noul Centru de Imagistică va deschide noi oportunități de colaborare cu medicii din Fălticeni, prezența ultraperformantului RMN Siemens fiind un pas important pentru creșterea calității actului medical.

„Vom avea colaborări cu toți medicii din municipiul Falticeni și din imprejurimi.”, explică antreprenorul Roman Boca. „Noi le vom prezenta nivelul de performanță și capacitatea de diagnostic, oferită de acest aparat, care le va ușura foarte mult munca în stabilirea diagnosticului corect și promt la pacienții care se pretează pentru această investigație. Beneficiile unor astfel de servicii vor avea cu siguranță efecte imediate pentru cei diagnosticați.”

Centrul de Imagistică Dorna Medical din Fălticeni va fi inaugurat pe 15 august 2017.

Cei șapte angajați ai centrului dispun de un nivel de pregătire deosebit, în concordanță cu complexitatea aparatului. Pe lângă studiile de bază și diplomele profesionale ei au fost instruiți și de către firma producătoare.

Rezonanţa magnetică nucleară (RMN) este o metodă imagistică de înaltă performanţă, neinvazivă şi neiradiantă, care utilizează un câmp magnetic puternic pentru a obţine imagini ale corpului uman. Prin RMN pot fi investigate toate organele.

În timpul investigaţiei pacientul stă întins pe o masă mobilă care este introdusă într-un tunel. El nu va simţi nici un disconfort, dar va auzi anumite sunete produse de aparat.

Pe durata examinării, pacientul va fi permanent sub observaţia operatorului care efectuează investigaţia şi va putea vorbi cu acesta.

Dorna Medical dispune în momentul de față de cel mai mare Centru de Imagistică din județ, centru care funcționează la Vatra Dornei.

Acționarii firmei urmează să deschidă un centru similar la Rădăuți, dar și în alte localități din țară.

ȘTIRI

error: Content is protected !!