contrabanda_tigari

Peste 4000 de pachete de ţigări au fost descoperite seara trecută, la Forăşti, într-o maşină în care se aflau doi tineri din Siret. Poliţiştii i-au reţinut pe cei doi şi au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „contrabandă”.

În jurul orei 19.35, un echipaj  rutier din cadrul Poliţiei  municipiului Fălticeni, a oprit pentru control pe DN 2, pe raza comunei Forăşti,  o autoutilitară condusă de un tânăr în vârstă de 21 ani din oraşul Siret, iar pe bancheta din  faţă a fost identificat un al doilea tânăr, în vârstă de 22 ani, cu acelaşi domiciliu.

Cu ocazia verificării interiorului autoutilitarei, a fost identificat un compartiment special amenajat în care au fost găsite 4067 pachete ţigarete, diverse mărci, de provenienţă Duty free.

Potrivit IPJ Suceava, cei doi tineri şi-au rezervat dreptul de a nu da nici o declaraţie.  Autoutilitara a fost indisponibilizată, iar ţigările, în valoare de 52.057 lei, au fost ridicate în vederea confiscării.

Cei  doi suspecţi au fost reţinuţi 24 de ore pe bază de ordonanţă, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Suceava, urmând să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

ȘTIRI

error: Content is protected !!