Doi ciobănești germani continuă să participe la misiuni și fac serviciu de patrulare alături de polițiștii fălticeneniSpecial

Doi ciobănești germani continuă să participe la misiuni și fac serviciu de patrulare alături de polițiștii fălticeneni

Sunt cei mai buni prieteni ai omului, dar mai ales ai polițiștilor. Își fac datoria cu conștiinciozitate, nu primesc avansări în grad, sunt aproape mereu în misiune. Oricând sunt gata de intervenție.

Vorbim despre câinii ciobănești germani, care încă mai fac serviciu de patrulare alături de organele de ordine.

Aga este unul dintre ei. Unul din cei doi câini de patrulare aflați în padocurile care par pustii, dacă le-am raporta la numărul celor care sunt locuite. În anii din urmă erau mai mulți

Ciobănescul german Aga are 6 ani și un coleg de serviciu pe care îl iubește ca pe un stăpân. Este companionul agentului Lucian Pungă și cel mai activ membru al patrulelor polițienești de la noi. Rareori îl veți vedea ziua, pentru că Aga iese aproape totdeauna noaptea. Atunci Poliția Fălticeni are mai mare nevoie de el, deoarece riscul apariției faptelor antisociale este mult mai ridicat.

Pentru a fi pregătit pentru misiuni specifice, Aga și-a făcut ucenicia la Sibiu, la centrul chinologic de dresaj. Aici l-a cunoscut mai bine pe agentul Pungă, prietenul său cel mai bun de care s-a atașat încă de mic.

Aga a învățat să asculte și să execute ordinele superiorul lui, așa cum se întâmplă în cadrul instituției pe care, patrupedul antrenat pentru intervenții, o reprezintă.

”Deși sunt trecuți în categoria câinilor agresivi, câinele polițist nu poartă botniță. Sunt animale inteligente, puternice și rapide.”, ne spune polițistul Pungă. ”Misiunea lor este să patruleze alături de organele de ordine. Câinii sunt un sprijin și un prieten pentru agentul de poliție.”

Nimeni nu se îndoiește că Aga și toți colegii săi de breaslă pot fi altfel. E suficient să-i auzi lătratul puternic și fiori reci te încearcă instant. Inteligența și reacțiile lui sunt doi din factorii care pun cu ”botul pe labe” pe răufăcători.

Relația dintre polițistul și câinele de patrulare e greu de descris în cuvinte. Se întâlnesc aproape zilnic. Sunt o echipă, genul de echipă nedespărțită care se completează unul pe altul. Nedespărțită acum. Asta pentru că peste 3 ani, împotriva voinței lui, Aga va trebui să părăsească padocul Poliției Municipale Fălticeni.

La vârsta de 9 ani câinele se ”casează” sau mai precis își încheie cariera.

”Câinele este scos la licitație, dacă se prezintă cineva își va găsi un stăpân…dacă nu va fi scos din nou la licitație.”, ne spune agentul de poliție. ”Iar dacă nici după asta nu se găsește un cumpărător va fi eutanasiat!”

Așadar, un câine pregătit pentru intervenție, antrenat, inteligent, menit unei cauze nobile, în care s-a investit mult, poate avea, totuși, o soartă mai rea și nedreaptă decât un maidanez.

Dar până la ”pensionare” Aga mai are de îndeplinit alte misiuni de patrulare pe timp de noapte sau de zi, ca prieten, aliat, apărător și gardian al liniștii și ordinii publice.

Facebook Comments