Atitudini

Despre univers şi ipotezele naşterii sale

etica_universlism_credinta

Din cele mai vechi timpuri modul cum a fost creat universul a preocupat gândirea umană.  Ideea de Dumnezeu este punctul culminant, dar şi ideea obsedantă a existenţei umane.

Ştiinţa face diverse descoperiri, dar fără să reuşească să pătrundă toate tainele existenţei umane. Orice începe trebuie să aibă şi o cauză, iar devenirea umană a început din voinţa lui Dumnezeu. S-a ajuns la conturarea a două tabere de gândire: teiştii care admit existenţa unui Creator şi realitatea transcendentă; ateii sau necredincioşii care consideră că Dumnezeu nu există şi cred doar în realitatea imanentă şi care promovează ipoteza materialistă.

Filozofii denumesc acest argument sub numele de argumentul primei cauze sau argumentul cosmologic şi printre susţinătorii acestuia îi putem enumera pe Platon, Aristotel şi Sfântul Toma din Aquino. Acest argument se bazează pe presupunerea că orice există trebuie să aibă o cauză şi că această cauză la rândul ei trebuie să fi avut o cauză şi tot aşa. Presupunând că nu ar exista un sfârşit al acestei succesiuni de cauze, atunci rezultă că numărul de evenimente ar fi infinit. Dar o serie infinită de cauze şi evenimente nu poate avea sens (nu poate exista o buclă de cauzalitate şi nici un lanţ cauzal de lungime infinită). În consecinţă trebuie să existe ceva ce ar putea fi numit un fel de primă cauză şi care în sine nu provine dintr-o altă cauză. Acest lucru ar necesita existenţa a ceva necondiţionat sau suprem, ceea ce filozofii denumesc ca fiind Dumnezeu.” (George Dvorsky,  „Top 7 argumente filozofice privind existenţa lui Dumnezeu”, în http://www.scientia.ro/homo-humanus/75-granitele-gandirii/6024-top-7-argumente-filozofice-privind-existenta-lui-dumnezeu.html, 01 Martie 2014)

La ora actuală statisticile arată că peste 90 la sută din populaţia omenirii crede în existenţa lui Dumnezeu. Există însă şi ipoteza materialistă susţinută de atei care admit doar ce se poate percepe cu simţurile umane, adică realitatea palpabilă. Totuşi trebuie admis că ştiinţa se referă doar la fapte empirice şi nu se ocupă cu studiul primei cauze a Universului.

Dumnezeu nu poate fi cunoscut de pildă printr-o reacţie chimică şi din când în când diferite persoane decreatează că trebuie crezuţi pe cuvânt când spun că Dumnezeu nu există – este însă doar o percepţie subiectivă.

Dumnezeu se manifestă în lume doar prin faptele sale, adică prin ceea ce se numeşte mersul lumii. Chiar şi teoria Big Bang nu neagă neagă existenţa lui Dumnezeu, ba chiar are nevoie de ea. Capitolele I-XI din Geneză nu sunt nici istorie şi nici mit şi nici ştiinţă. Nu se poate spune că ar fi fost de faţă un om când aceste istorii primordial au avut loc. Ele sunt etiologii (din limba greacă o istorie a cauzelor). Papa Francisc oferă o explicaţie coerentă, în acest sens.

„Când citim despre creație în Geneză, riscăm să ni-l imaginăm pe Dumnezeu ca pe un magician cu o baghetă magică, capabil să facă totul. Dar lucrurile nu stau așa. El a creat oamenii și i-a lăsat să se dezvolte, conform legilor interne pe care le-a dat fiecăruia, pentru ca toți să ajungă la desăvârșire”.

 Ştefan Grosu bursier,  doctoral Academia Română

ȘTIRI

error: Content is protected !!