Despre ştiinţa înţelepciunii sau … ce este filosofiaActualitate

Despre ştiinţa înţelepciunii sau … ce este filosofia

Definiţia termenului de filosofie are geneza în limba greacă şi se poate defini ca dragoste de înţelepciune. Pentru prima dată termenul a fost folosit de matematicianul Pitagora. Acesta a definit cu ajutorul acestui termen pe iubitorii de înţelepciune şi astfel philosophia a dobândit un sens sacru şi etic (D. Laerzo, Vite dei filosofi, TEA, Milano, 1991, 1.2) .

La rândul lui Socrate a utilizat termenul în polemica lui cu sofiştii care făceau comerţ cu o înţelepciune de tip utilitarist. Polemica a avut loc în timpul crizei culturale greceşti din secolele V – VI când lumea Eladei s-a confruntat cu o democratizare dar şi cu o desacralizare a vieţii publice. Sofiştii promovau ,,arta discursului care ştia să convingă şi astfel aveau sorţi de izbândă în adunările publice şi înaintea tribunalelor” (Wilhem Dancă, ,,Ce este metafizica”, în Curs de metafizică, Institutul Romano-Catolic Sfânta Tereza, Bucureşti, 2003).

În concepţia socratică, înţelepciunea adevărată este ,,dincolo de tehnica discursului pe care îl învăţau Sofiştii: ceva solid pe care omul nu va putea niciodată să îl stăpânească” (ibidem). Se poate conchide că filosofia constituie ,,un fenomen tipic grecesc (sau indoeuropean)” (ibidem), iar civilizaţia actuală ,,îşi trage originile din gândirea greacă” (ibidem). Grecii antici au elaborat ,,filosofa pe conceptele cărora se bazează prima predicare misionară a creştinismului şi elaborarea teologiei creştine”(ibidem).

Prin intermediul ştiinţei despre înţelepciune numită filosofie, omul doreşte să ajungă la o cunoaştere raţională, făcându-se diferenţa de cunoaşterea prin credinţă care este un tip de cunoaştere având motivaţii care nu vin din raţiune, ci din inimă și suflet.

Din punct de vedere al obiectului de studiu al filosofiei se disting două sensuri: un sens material referitor la fiinţa şi lucrul ce pot fi studiate; un sens formal despre aspectul precis sub care fiinţa şi lucrul pot fi studiate.

Din punct de vedere material, obiectul filosofiei este  totalitatea realităţii care poate fi percepută de mintea umană, iar din punct de vedere formal, filosofia cercetează laturile profunde şi ultime şi atunci se apropie de religie. Atât filosofia cât şi religia se ocupă de problema vieţii. Filosofia încearcă să răspundă la întrebarea care este scopul vieţii dar nu poate arăta cum se atinge acest scop. Religia îl învaţă pe om cum să îşi îndeplinească menirea de om. În concluzie, filosofia este o ştiinţă ,,utilă pentru toate dimensiunile vieţii, o ştiinţă care nu are nu numai o valoare de utilitate în tehnica imediată, dar care se întemeiază pe valori” (ibidem).

Ştefan Grosu, bursier doctoral Academia Română

ȘTIRI

error: Content is protected !!