Despre sensul dogmeiActualitate

Despre sensul dogmei

Termenul dogmă provine din rădăcna dok care a dat naștere la doxa ce se traduce prin opinie sau părere. În lumea greco-romană termenul înseamnă învățături fundamentale. Accepția neotestamentară se referă la decret sau lege, iar cea din Septuaginta desemnează lege sau decrete regale. De abia în concepția autorilor patristici dogma capătă sensul de legi fixe ale naturii și porunci ale lui Dumnezeu – Origene și Clement Alexandrinul sunt cei care definesc acest sens.

În secolul al IV cuvântul dogmă ajunge să desemneze adevăruri de credință, iar din secolul al XVII-lea până astăzi semnifică adevăruri revelate de Dumnezeu și definite de Magisteriu. După această incursiune etimologică este timpul pentru definirea dogmei: aceasta  reprezintă afimarea unui adevăr referitor la cuvântul lui Dumnezeu și care este susținut de Biserică prin Magisteriul ei pentru a fi crezut ca adevăr care este revelat de Dumnezeu. Nu se poate vorbi de dogmă fără apelul la Revelația lui Dumnezeu și definiția dată, în acest sens, de Biserică. Dogma este caracterizată prin patru proprietăți: este un adevăr revelat, o afirmație doctrinală, o afirmație infailibilă de credință și o cerință care obligă în conștiință pe membrii Bisericii.

Faza constitutivă a dogmei s-a închis odată cu moartea ultimului apostol, iar acum se poate vorbi doar de faza reflexivă și explicativă. Așadar dogma este neschimbătoare, dar caracterul ei explicativ se referă la istoricitate și la aducerea la zi în sensul de aggiornamento – a se vedea Conciul Vatican II. De precizat că încă de Conciliul Vatican I s-a precizat că orice dogmă este în concordanță cu dogmele deja definite și ea trebuie să crească, să să dezvolte, fără să fie alterat sensul originar.

Dogma este influențată de factori externi referitori la evenimentele din viața oamenilor și factori interni care sunt: acțiunea Duhului Sfânt, reflexia și studiul credincioșilor, sensul de credință al credincioșilor și Magisterul Bisericii. Doar prin acțiunea Duhului Sfânt este posibilă perceperea în mod supranatural a Cuvântului lui Dumnezeu. De precizat că nicio formulare dogmatică nu cuprinde Revelația în întregime. Dogma nu trebuie să fie statică, ea se impune să fie deschisă reflexiei în funcţie de aspectele culturale, sociale sau istorice. Există chiar moderniști care  au aplicat raționamentul evoluționist asupra reflexiei dogmatice.

Dr. Adriana Macsut

ȘTIRI

error: Content is protected !!