Despre misiunea moraliştilorAtitudini

Despre misiunea moraliştilor

Morala este vazută de multe ori ca un cod de prescripţii impuse de Biserică. Analiza arată însă că morala creştină se bazează pe Decalog şi pe legea naturală înscrisă în inima omului. De fapt, prescripţiile din Decalog se regăsesc în toate religiile şi atunci se poate vorbi de o morală religioasă generală care „nu este opresivă prin natură şi nici conservatoare din principiu; ea se vrea educatoare în vederea progresului” (Servais Th. Pinckaers, Morala catolică, Editura Arhiepiscopiei Romano – Catolice de Bucureşti, Bucureşti, 28, p. 5).

Dacă este vorba de educaţie atunci înseamnă că moraliştii au o misiune, iar această misiune este „asemenea unei stânci care rămâne de neclintit în mijlocul schimbărilor de gândire şi de moravuri” (ibidem).

Teologia morală a luat naştere din nevoia de sistematizare a catehezei religioase. Totuşi există şi opinia că moralitatea este o chestiune exterioară adică oamenii nu sunt morali prin naştere, ci devin astfel „sub presiunea unei legi dictate de Dumnezeu, prin Biserică sau prin societate, prin obiceiuri” (ibidem, p. 79). În aceste condiţii, moralitatea se constituie a fi doar un artificiu necesar în viaţa socială. Cum se pot împăca aceste două opinii contrare? Împăcarea ţine de libertatea umană în sensul că legea naturală şi moralitatea „îşi au rădăcinile, de fapt, chiar în libertatea noastră” (ibidem). Prin această libertate omul poate alege binele sau răul. Dacă omul alege răul atunci „judecata dreaptă a conştiinţei poate rămâne în el ca martoră a adevărului universal al binelui şi, în acelaşi timp, a răutăţii alegerii sale personale” (Catehismul Bisericii Catolice 1781).

Omul, creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, are capacitatea de autodeterminare: „Întreaga tradiţie filosofico-teologică creştină este pătrunsă de convingerea că omului, creat după imaginea lui Dumnezeu, i-a fost dată responsabilitatea şi autodeterminarea prin încredinţarea guvernării lumii şi a perfecţionării personale” (Francisc Ungureanu, ,,Autonomie, heteronomie sau teonomie în morală”, în caiete.ftcub.ro, 2001). Intervine aici judecata morală şi rezultă judecata morală prin comparaţie întreprinsă de moraliştii moderni care se bazează pe proporţionalism şi convenţionalism. Apare, în acest mod, „morala de situaţie” (Pius al XII-lea, Discurs la Federaţia mondială a tinerelor femei, 18 aprilie 1952). Este vorba aici de mentalitatea tehnică modernă care acordă atenţie „raportării la actul uman ca un mijloc în vederea unui scop şi în calculul efectelor” (Servais Th. Pinckaers, op. cit., p. 48). Se ajunge atunci la un relativism moral şi se impune apelul la conştiinţă, iar moralişti au misiunea de a rezolva cazurile de conştiinţă.

Ştefan Grosu

ȘTIRI

error: Content is protected !!