Despre etică, universalim şi credinţăAtitudini

Despre etică, universalim şi credinţă

Un adevăr este considerat universal dacă are o valoare universală care este recunoscută de orice fiinţă raţională (a se vedea Adriana Macsut şi Ştefan Grosu, ,,Despre etică în societatea contemporană”, în  Ana Maria Gajdo, Ştefan Grosu, Adriana Mihela Macsut et. al., Virtual Philo Cafe 2013, Editura Rovimed, Bacău, 2013, pp. 132 – 137 ).

O religie se constituie a fi universală dacă este deschisă pentu toţi.  De precizat că este vorba aici de ,,revelarea moralităţii, care dezvăluie…  locul elecţiei, care în această societate universală, revine aceluia care primeşte această Revelaţie” (Emanuel Levinas, Dificila libertate. Eseuri despre iudaism, Editura Hasefer, Bucureşti, 1999, p. 40). Alegerea nu aduce însă privelegii, ci responsabilităţi. Fiecare eu devine ,,o parte a tuturor celorlalte, căreia i se datorează obligaţia morală” (ibidem; a se vedea şi Adriana Macsut, ,,Despre umanism şi etică”, în Ana Maria Gajdo, Ştefan Grosu, Adriana Mihela Macsut et. al., Virtual Philo Cafe 2013, op. cit., pp. 180-182). Bineînţeles că războiul lăuntric  al fiinţei umane ,,nu încetează niciodată” (Gerard de Cenad, Armonia lumii, Editura Meridiane, Bucureşti,  1984, p. 153).

Oamenii credinţei ar trebui să fie solidari într-o unitate de raţională, în sensul să nu aibă ,,nicio altă patrie… afară de universalul însuşi, cu totalitatea creaturilor raţionale” (Simone Weil, Autobiografia spirituală, Editura Humanitas, Bucureşti, 2004, p. 62). Din nefericire oamenii contemporani trăiesc ,,într-o epocă absolut fără precedent, iar .. situaţia  precedentă care altădată putea fi implicită, trebuie să fie integral explicită” (ibidem, p. 62). În aces caz, ideea de sfinţenie în accepţia din trecut devine astăzi perimată, dat totodată lumea actuală are o nevoie acută ,,de sfinţi care să aibă geniu aşa cu un oraş unde bântuie ciuma are nevoie de doctori” (ibidem, p. 63). Nu trebuie însă uitat că omul ,,a fost, este şi va fi întotdeauna religios, dacă ţinem cont de felul în care s-a manifestat în istorie” (Vladimir Petercă, Calea spre oameni, Editura Sapienţia, Iaşi, 2011, p. 674). Aşadar religiozitatea este o trăsătură universală şi perenă, iar etica religioasă are de asemenea o dimensiune universală şi constituie calea spre trăire cu demnitate a vieţii omului.

Ştefan Grosu, bursier doctoral, Academia Română

ȘTIRI

error: Content is protected !!