Despre educația copiilor și apelul la simplitateAtitudini

Despre educația copiilor și apelul la simplitate

Termenul de educație provine din latinescul educatio și înseamnă creștere, hrănire, cultivare, având menirea de a pregăti omul pentru a fi un membru activ în viața socială.

Se vorbește adeseori de importanța educației și pe bună dreptate. Fără educație nu se poate vorbi de o societate modernă, ci doar de oameni înapoiați care se zbat într-un ev mediu întârziat și care sunt incapabili să se adapteze la explozia informațională.

Există șapte puncte de bază în educație care arată ce nu trebuie făcut: ,,1. a corecta în public; 2. a exprima autoritatea cu agresivitate; 3. a fi excesiv de critic: a obstrucționa copilaria celui educat; 4. a pedepsi la furie și a pune limite, fără a da explicații; 5. a fi nerăbdător și a renunța să mai faci educație; 6. a nu te ține de cuvânt; 7. a distruge speranța și visele” („Cele 7 păcate capitale în educarea copiilor”, în e-communio.ro/stire2821-cele-7-pacate-capitale-in-educarea-copiilor).

Prima greșeală se referă la corectarea în public. Părinții și educatorii care corectează în public greșelile copiilor generează în sufletul acestora traume complicate care sunt greu de depășit. Trauma inițială se amplifică și se ajunge o problemă psihică: „A atrage atenţia, sau a scoate în evidenţă, în public, o greşeală sau un defect al tinerilor şi adulţilor poate genera o traumă de neuitat, care le va controla toată viaţa” (ibidem).

A doua problemă este agresivitatea. Părinții și educatorii care apelează la violență nu știu să poarte un dialog și se cred autorități de necontestat. Violența induce teama, dar ucide dragostea. Inflexibilitatea și încăpățanarea copiilor nu trebuie în niciun caz combătută cu violență, ci prin dialog. În caz contrar, se ajunge să se impună o „autoritate care sufocă raţiunea copiilor” (ibidem).

A treia problemă este critica excesivă care ajunge să obstrucționeze viața copiilor. Critica excesivă făcută de părinți și profesori devine obsedantă pentru copii. Atât violența cât și critica excesivă sunt atitudini care nu au ce căuta într-o societate modernă. Comparația poate să fie educativă „numai când stimulează şi nu umileşte” (ibidem).

A patra problemă este legată de pedeapsa fizică aplicată copiilor: „Durerea de dragul durerii este ceva inuman. Schimbaţi-vă paradigmele educaţionale” (ibidem).

A cincea problemă se referă la nerăbdare și a crede că rezultatele bune în educație se obțin imediat. Elevii agresivi au nevoie de iubire și înțelegere. Părinții și profesorii care înțeleg importanța educației ,,nu renunţă la tineri, chiar dacă aceştia îi decepţionează şi nu le oferă o compensaţie imediată” (ibidem), iar secretul lor îl reprezintă răbdarea și ,,obiectivul lor este educarea afectivităţii” (ibidem).
A șasea problemă este nerespectarea cuvântului dat deoarece încrederea constituie ,,un edificiu greu de construit, uşor de demolat şi foarte greu de reconstruit” (ibidem).

A șaptea problemă este cumplită pentru că se referă la distrugerea speranțelor copiilor: ,,Fără speranţă nu există drum, fără vise nu există motivaţie pentru a înainta” (ibidem). În acest sens, anii 60 au venit cu teoria cognitivă a educației care vorbește despre depresie și vulnerabilitate (Abramson et al., ”Cognitive vulnerability-stress models of depression in a self-regulatory and psychobiological context” , în I.H. Gotlib & C.L. Hammen (Eds.), Handbook of depression, New York: Guilford, 2002)

Se poate induce ideea că educația este o chestiune tare complicată și extrem de greu de realizat. Mulți părinți în dorința de elibera potențialul copilului, cumpără în mod excesiv cărți și jucării. Aceste excese nu stimulează nicidecum succesul unui copil în viață: ,,Toate acestea sfârşesc rapid prin a pune piedici dezvoltării, distrag atenţia copilului, îi blochează creativitatea, îi solicită prea mult rezistenţa şi chiar ajung să îi submineze sentimentul de siguranţă” (,,Simplitatea în creşterea copiilor: a venit momentul să ne dezamăgim copiii”, în e-communio.ro/stire2746-simplitatea-in-cre-terea-copiilor-a-venit-momentul-sa-ne-dezamagim-copiii).

Copiii care au în mod excesiv jucării și cărți ajung să sufere de stress cumulativ ceea ce, consideră Kim John Payne, un consilier familial, autor de succes şi doctor în educaţie arată că deşi nu au fost supuși la „vreo traumă ca atare, ei sunt victime ale stresurilor mici, precum picătura chinezească, pe care nu le-au putut prelucra sau opri” (ibidem).

Cantitatea nu înseamnă nicidecum mai bine în domeniul educativ. Copiii nu au nevoie de prea multe jucării sau cărți pentru că se vor simți plictisiți și copleșiti, iar atunci nu mai au spațiu pentru dezvoltarea creativității: ,,Educaţia cu simplitate este un proces orientat spre viitor, spre deosebire de stilul actual rapid şi supra-aglomerat prin care, fără să vrea, părinţii îşi cresc copiii pentru o lume deja trecută” (ibidem).

Un elev învață într-o atmosferă iubitoare în care părinți și educatorii devin mentori care ,,nu livrează material educațional, ci inspiră” (Nicoleta Crenguța Belegean, ,,Psihoterapia Pozitivă, resursă pentru învățarea insight”, în Creativitate și educație în învățământ, ediția a III-a, vol. I, cordonator Mariela Mariana Corneanu; tehnoredactare și corectură Felicia Stela Ionescu, Melinda Crăciun, Fabian Csaba, Kosa Rozalia, Anca Ramona Manoilă; editori Valentin Ajder, Vasile Greorge Dâncu, Editura Eikon, București, 2015 , p. 407)

 

ȘTIRI

error: Content is protected !!