Despre creștinism și ieșire din secularismAtitudini

Despre creștinism și ieșire din secularism

crestinism_secularismÎn a doua jumătate a secolul XX începe să se manifeste așa numita teologie a morții lui Dumnezeu care urmărește să demonstreze că lumea modernă este adultă și nu are nevoie de povești despre existența lui Dumnezeu.  În aceste condiții, teologii devin doar profitori de pe urma slăbiciunii unor oameni imaturi. Binențeles că această teorie secularizantă se chinuie să arate prin diferite argumente că însăși istoria omenirii este un proces evolutiv care pleadează pentru despre lumea profană. Atunci lumea devine doar un lung șir de coincidențe fără nicio rațiune.

,,Teologia morții lui Dumnezeu s-a străduit să demonstreze prin numeroase  numeroase mijloace că toate conceptele, simbolurile și ritualele Bisericii creștine sunt inutile; apoi a încercat să susțină că procesul de conștientizare al caracterului radical profan al lumii și al existenței umane poate să se întemeieze… pe coincidentia oppositorum” (Wilhelm Dancă, Și cred și gîndesc, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, București, 2013, p. 16).

Totuși credința persistă, iar de-a lungul istoriei se dovedește a fi o forță creatoare. Nu trebuie însă confundată istoria ca știință cu credința creștină care este expresia unei istorii kerigmatice (în traducere din limba greacă kerigma = credință, dar în accepție creștină se referă la Patima, Moartea și Învierea lui Isus Cristos, om și Dumnezu, care prin jertfa lui a izbăvit lumea întreaga de păcat).

Această istorie kerigmatică arată Isus Cristos ,,nu numai că s-a făcut om, dar a acceptat condiția istorică a poporului în care s-a născut” (Mircea Eliade, Mituri, vise şi mistere, Editura Univers Enciclopedic, București, 1998, p. 23), iar în acest mod istoria a dobândit un sens sacru.

Omul chiar dacă este ancorat într-un anume timp istoric caută  un sens existențal și este chinuit de o sete de infinit, adică el caută un sens al timpului său și al existenței sale. În acest condiții, creștinismul devine o prezență în viața omului debusolat de limitarea sa (Benedict al XVI-lea, Isus din Nazaret. De la intrarea în Ierusalim la Înviere, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș, 2012, p. 262). Creștinismul nu are cum să dispară din cauza unor critici, iar secularizarea nu înseamnă nicidecum sfârșitul creștinismului care are rădăcini mult prea profunde.

,,Creștinismul există și subzistă prin miturile, simbolurile, nostalgiile care corespund unei necesități profunde a omului occidental. Adevăratul creștinism are rădăcini multe prea adânci ca să poți să-l clatini sau să-l abolești” (Mircea Eliade, Jurnal, vol. I, Editura Humanitas, București, 1993, p. 350)

Ștefan Grosu – bursier doctoral, Academia Română

ȘTIRI

error: Content is protected !!