Deputatul Mihai Sturzu se intalneste maine cu colegii din TSD FălticeniPolitică

Deputatul Mihai Sturzu se intalneste maine cu colegii din TSD Fălticeni

Tinerii social democrați conduși de Alexandru Mihoc se pregătesc de vizita unui oaspete important. Deputatul Mihai Sturzu și-a anunțat sosirea, acesta fiind așteptat mâine la Fălticeni. Vizita celui care deține și funcția de președinte la nivel național al TSD va avea un scop dublu.

Primul este acela de a prezenta și discuta despre recent adoptata lege a voluntariatului, iar al doilea este acela de a-i felicita pe membrii TSD Fălticeni pentru sprijinul în promovarea imaginii la nivel local a candidaților PSD la ultimele alegeri pentru Parlamentul European.

”Deputatul Mihai Sturzu va sosi la Fălticeni. Dumnealui vine să ne vorbească despre legea voluntariatului pe care a propus-o în parlament, lege care este aprobată săptămâna trecută. Vine, totodată, să ne felicite pentru rezultatul obținut în alegeri și munca depusă de toți colegii noștri în perioada campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare.”, ne-a declarat Alexandru Mihoc.

La întrunirea cu liderul TSD România de la Fălticeni au fost invitați și președinții organizațiilor județene TSD Suceava, Bacău, Botoșani, Iași și Vaslui.

Deputatul Mihai Sturzu se va deplasa apoi la Suceava și Vatra Dornei.

ȘTIRI

error: Content is protected !!