Actualitate

Debitul râului Moldova în scădere dar nu a ajuns la limita critică

Lipsa precipitaţiilor din ultimele două luni şi temperaturile crescute au dus la reducerea resurselor de apă, atât cele de suprafaţă cât şi cele subterante.

Situaţia este alarmantă la nivelul întregului judeţ ceea ce a făcut ca Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava (SGA) să solicite primăriilor şi operatorului ACET Suceava să fie luate în calcul măsuri pentru reducerea consumurilor de apă la declanşarea fenomenului de secetă.

dig_baia_falticeni

Reducerea consumurilor se va face în baza unor planuri proprii de secetă, mergând de la reducerea volumelor de apă alocate stropirii spaţiilor verzi, interzicerea irigării grădinilor populaţiei, reducerea consumului în unităţile economice, până la restricţionarea intermitentă a alimentării cu apă a populaţiei.

Semnalul de alarmă tras de SGA ar trebui să pună în gardă şi consumatorii din Fălticeni, în condiţiile în care debitul râului Moldova este în scădere.

Directorul ACET Fălticeni, Vasile Cozma, a confirmat pentru Cronica de Fălticeni scăderea debitului pe Moldova, dar a precizat că încă nu s-a ajuns la o limită critică care să impună restricţii în furnizarea apei către municipiul Fălticeni. O scădere se simte şi pe frontul subteran de captare, la puţuri. Nu este pusă în discuţie capacitatea de captare a operatorului ACET Fălticeni.

La jumătatea lunii iunie spre Fălticeni se pompează circa 13.000-15.000 metri cubi de apă pe zi, în condiţiile în care în perioadele normale în sistemul de alimentare ajung 10.000 de metri cubi de apă pe zi.

ȘTIRI

error: Content is protected !!