De tine depinde viitorul lor – Concert caritabil pentru copiii aflați în dificultateEveniment

De tine depinde viitorul lor – Concert caritabil pentru copiii aflați în dificultate

Consiliul Elevilor al Colegiului  “Vasile Lovinescu” în parteneriat cu Asociația “Euroșansa For Life“ organizează cu sprijinul Primăriei Municipiului Fălticeni, luni 7 Martie 2016, ora 16:00, concertul caritabil De tine depinde viitorul lor. Evenimentul va avea loc la Centrul Cultural Grigore Vasiliu Birlic (Casa de Cultură) din localitate.

Acțiunea face parte din cadrul proiectului umanitar cu același titlu, iar fondurile colectate vor fi direcționate copiilor aflați în dificultate (copii cu probleme grave de sănătate, copii cu dizabiliăți, cazuri sociale deosebite) de la Gradinița Specială cat și de la celelate unități de învățământ din Municipul Fălticeni.

În program vor evolua preșcolari de la Grădinița Specială Fălticeni, voluntari ai Asociației Euroșansa For Life- elevi și cadre didactice, elevi  din unitățile școlare din localitate, mici și mari artiști.

ȘTIRI

error: Content is protected !!