Cum tratăm stresul post-traumaticDiverse

Cum tratăm stresul post-traumatic

Astăzi se vorbește tot mai despre despre efectele negative ale stresului post-traumatic. Acesta este o tulburare care se dezvoltă după ce experimentăm un eveniment pe care îl percepem ca fiind unul periculos, şocant sau înfricoşător. Mai precis este vorba de un accident grav de maşină, rănirea sau moartea unei persoane dragi.

În opinia specialiştilor, atunci când experimentăm un asemenea eveniment, trauma este resimțită atât la nivel psihologic, cât și fiziologic.

Organismul nostru declanşează instantaneu un mecanism de “luptă sau fugi”, iar acesta este apoi retrăit la aceeași intensitate sau una asemănătoare, chiar și ani de zile după incident.

Datorită acestui mecanism de auto-protecţie, multe persoane reuşesc să îşi revină în mod natural după acel eveniment traumatizant. În cazul în care şocul este mult prea mare, iar persoanele în cauză resimt stresul şi sunt în continuare speriaţi chiar dacă pericolul a trecut, atunci suferă de stres post-traumatic.

La ora actuală, singura metodă creată special pentru tratarea stresului post-traumatic este Tehnica Rewind, care se foloseşte de puterea minții pacientului pentru a rescrie datele evenimentului producător de stres și pentru a-l descărca de emoția negativă.

Sistemul nervos cunoaşte două moduri automate sau reflexive de a răspunde la evenimentele stresante. În primul rând, prin mobilizare, atunci când inima începe să bată tare, tensiunea arterială creşte, muşchii se contractă, creşte rezistenţa şi viteza de reacţie. În acest caz, odată ce pericolul a trecut, sistemul nervos calmează corpul, scade frecvenţa cardiacă şi se revine la echilibru.

În al doilea rând, există imobilizarea. Aceasta se produce atunci când persoana se confruntă cu o cantitate copleşitoare de stres şi, deşi reacţia iniţială de mobilizare trece, acesta rămâne “blocat”.

În această situație sistemul nervos se află în imposibilitatea de a reveni la starea sa normală de echilibru şi nu poate depăşi evenimentul traumatic. Repetarea mentală a acelui moment generează un stres continuu, care persistă chiar și după ce evenimentul traumatic s-a încheiat. În acest caz, putem vorbi despre stresul post-traumatic. Oamenii care au experimentat un eveniment traumatic vor avea reacţii care pot include şoc, furie, nervozitate, frică şi chiar vinovăţie, iar simptomele încep să se simtă în primele 3 luni.

Singura tehnică special creată pentru a trata stresul post-traumatic se numește Tehnica Rewind. Specialistul Eugen Popa spune că prin această metodă putem obţine rezultate palpabile, într-un mod natural, printr-o şedinţă care nu durează mai mult de câteva minute.

Cum ne dăm seama că suferim de stres post-traumatic? Iată patru simptome.

Retrăirea

Persoanele care trec prin stres post-traumatic vor retrăi în mod repetat calvarul prin care au trecut, prin intermediul gândurilor şi amintirilor care nu le mai dau pace. Acestea pot include flashback-uri, halucinaţii şi coşmaruri.

Evitarea

Atunci când trec prin această fază, persoanele în cauză au tendinţa de a evita oameni, locuri, gânduri sau situaţii care ar putea să le reamintească de evenimentul traumatic. Acest lucru poate conduce la sentimente de detaşare şi izolare faţă de familie şi prieteni, precum şi o pierdere a interesului pentru activităţi de care se bucurau înainte.

Excitare 

Un alt simptom poate fi constituit din emoţii excesive, nevoie sporită de afecţiune, insomnie, iritabilitate, accese de furie, dificultăţi de concentrare. Persoanele pot suferi şi de afecţiuni fizice, cum ar fi creşterea tensiunii arteriale şi a ritmului cardiac, respiraţie rapidă, tensiune musculară sau greaţă.

Cogniţie negativă

Persoana care trece prin stres post-traumatic experimentează sentimente de vinovăţie, depersonalizare şi amintiri chinuitoare ale evenimentului traumatic.

Metode pentru a trece cu bine peste stresul post-traumatic

Atunci când conştientizăm că nu am reuşit să depăşim psihic evenimentul traumatizant, hipnoterapeutul Eugen Popa ne recomandă să trecem la pasul următorul şi să confruntăm stresul post-traumatic prin câteva tehnici simple, iar dacă acestea nu funcţionează aşa cum am sperat, abia atunci putem recurge la Tehnica Rewind.

Mişcă-te și nu te izola!

Eliberarea de endorfine şi concentrarea pe corpul nostru ne va face să ne simţim mai bine, exercitiile fizice ajutând sistemul nervos să se relaxeze. În loc să ne concentrăm pe gândurile noastre, mai bine ne-am concentra pe corpul nostru.

Conexiunea cu oamenii care ne face să ne simţi bine şi în siguranţă, este una dintre cele eficiente modalităţi de a ne relaxa sistemul nervos. Suportul familiei şi al prietenilor este vital în recuperarea echilibrului”, continuă specialistul.

Fă câteva schimbări în viaţa ta!

Atunci când ne luptăm cu emoţii copleşitoare şi amintiri traumatice este foarte posibil să nu mai urmăm cursul firesc al vieţii noastre. Somnul, apetitul, energia vor fi afectate.

Este un moment în care trebuie să mărim efortul pentru o viaţă sănătoasă: începem o dietă sănătoasă, ne apucăm de un sport nou, ne relaxăm înainte de somn.

ȘTIRI