Crește numărul turiștilor în județul SuceavaRegional

Crește numărul turiștilor în județul Suceava

Turiștii vin în număr tot mai mare în județul nostru. Atrași de frumusețea peisajelor naturale și mănăstirilor istorice, oameni din toate colțurile țării aleg să petreacă vacanțele sau concediul în localitățile sucevene. Stasticile prezentate recent de oficialii Consiliului Județean arată că numărul celor vin aici este în continuă creștere.

În primele șase luni ale acestui an în pensiunile și hotelurile din județul Suceava s-au cazat 160.000 de turiști, în creștere cu peste 18% față de aceeași perioadă a anului 2016.

Președintele Gheorghe Flutur susține că numărul turiștilor cazați în structurile de primire turistică din județul Suceava dar și numărul de înnoptări ale acestora au crescut semnificativ. în primul semestru al acestui a comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Rezultate pozitive și la numărul de turiști străini. În primul semestru al anului peste 20.300 de turiști din afara țării au vizitat județul Suceava, cu peste 2.500, adică 14%, mai mult față de perioada similară din 2016.

Din aceeași statistică rezultă că avem un număr mai mare și de turiști români. Comparativ cu anul trecut au fost cu aproape 19% mai mulți turiști care au ajuns în județul Suceava. Cei mai mulți dintre aceștia s-au cazat în municipiul Suceava (29,3%), Gura Humorului (18,5%) și Vatra Dornei (13,2%). Urmează localitățile Șcheia (5,6%) și Rădăuți (4,5%), stațiunile turistice Sucevița (3,9%) și Câmpulung Moldovenesc (3,7%).

Număr de turiști în creștere la Fălticeni (2,4%) și Mălini (1,1%), mai mulți comparativ cu primul semestru din 2016.

Per ansamblul, se înregistrează creșteri atât în localitățile de munte, stațiuni, cât și municipii fapt care

Gheorghe Flutur susține că are în vedere intensificarea acțiunilor de promovare turistică în așa fel încât numărul turiștilor să crească în perioada următoare. El mai spune că evenimentele organizate în a doua jumătate a anului vor face ca datele statistice să fie clar peste cele din prima parte a anului.

Numărul de înnoptări în structurile de cazare turistică în primele 6 luni ale acestui an sunt de aproximativ 290.000. Acestea au sporit cu 4,6% față de 2016.

Rezultate pozitive și la numărul de înnoptări ale turiștilor străini și români în județul Suceava, unde se înregistrează creșteri de peste 4%.

ȘTIRI

error: Content is protected !!