Control inopinat al inspectorilor Direcției Generale Control Antifraudă în Piața Agroalimentară din FălticeniActualitate

Control inopinat al inspectorilor Direcției Generale Control Antifraudă în Piața Agroalimentară din Fălticeni

S-au înmulțit controalele pentru micii negustori fălticeneni. După ce inspectorii ANAF i-au vizitat în câteva rânduri pe unii comercianți din Piața Agroalimentară, recent și-au făcut apariția și lucrătorii Direcției Generale Control Antifraudă. Doi inspectori cu atribuții pe linie de monitorizare, verificare și control au mers la tarabele unor vânzători ca să afle dacă se respectă prevederile legilor în vigoare.

Aceștia au verificat printre altele standardele de comercializare pentru legumele și fructele proaspete.

Gheorghe Guliga, șeful Pieței Agroalimentare și Bazarurilor din Fălticeni, susține că nu sunt probleme în ceea ce privește marfa expusă, calitatea acesteia și documentele de proveniență.

”Au mai fost astfel de în controale în trecut și cu siguranță vor mai fi. În general nu sunt probleme în piața noastră. Comercianții noștri cunosc legile și le respectă. Altfel nici nu ar avea cum să existe aici”, ne-a declarat Gheorghe Guliga. ”Verificările acestea sunt un semnal clar din partea statului ca toți comercianții să fie cu acte și marfa în regulă. Sunt detalii care poate, uneori, nu sunt chiar ca la carte, dar nu din rea voință ci mai degrabă apar din neatenție. Există o comunicare permanentă cu ei și reglementăm imediat orice neajuns.”

Comercianții au ieșit bine la controalele inspectorilor care nu prea au avut ce să le reproșeze.

Ei au constatat că vânzătorii de la tarabe pe care i-au verificat aveau documente fiscale pe produsele aflate la vânzare, fructele și legumele erau curate, fără umezeală și urme de pământ. Acestea nu prezentau urme de boli, mucegai și dăunători. După aproape 30 de minute de inspecții la fiecare comerciant vizat, lucrătorii de la DGCA au completat procesele verbale fără obiecții.

La încheierea controalelor inspectorii le-au reamintit negustorilor din Piața Agro să respecte legile și să practice permanent un comerț corect.

Rudy Hödl

ȘTIRI

error: Content is protected !!