Continuă colaborarea dintre SMSJ Fălticeni și Garda Națională din UcrainaLocal

Continuă colaborarea dintre SMSJ Fălticeni și Garda Națională din Ucraina

O delegaţie a Gărzii Naţionale din Ucraina este prezentă în perioada 6-10 februarie 2017, la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi din Fălticeni.

Cinci ofiţeri superiori, responsabili de managementul activităţilor de pregătire profesională la nivelul Comandamentului General al G.N.U., participă la activitatea “Pregătirea ofiţerilor din Garda Naţională din Ucraina (G.N.U.) în domeniul planificării şi metodologiei”.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SMSJ Fălticeni, lt. col. Cristian Ipate, pe durata activităţilor care se desfășoară la Fălticeni, delegaţia ucrainiană va fi informată cu privire la misiunile şi atribuţiile specifice Jandarmeriei Române, precum şi referitor la organizarea şi desfăşurarea activităţilor de pregătire şi a activităţilor specifice domeniului planificării şi metodologiei, la nivelul instituţiei noastre de învăţământ.

Activităţile planificate constau în prezentarea concepţiei şi a modului de elaborare a documentelor specifice pregătirii profesionale a instructorilor şi subofiţerilor, precum şi asigurarea transferului de expertiză în beneficiul reprezentanţilor Gărzii Naţionale din Ucraina, potrivit domeniului activităţii.

Vizita delegaţiei ucrainiene se înscrie în cadrul proiectului “Sprijin pentru dezvoltarea Gărzii Naţionale din Ucraina”, cu finanţare din bugetul M.A.E.

ȘTIRI

error: Content is protected !!