Conducerea PMP Fălticeni și-a dat demisia și trece oficial la PDLPolitică

Conducerea PMP Fălticeni și-a dat demisia și trece oficial la PDL

Au spus la unison adio partidului condus de Elena Udrea. La numai câteva luni după ce au inaugurat organizația municipală, membrii din conducerea PMP Fălticeni și-au anunțat demisia în bloc. Decizia are la bază o serie de nemulțumiri ce s-au acumulat în timp.

Comunicarea defectuoasă și schimbările frecvente în strategia partidului sunt doar câteva din motivele care au făcut ca liderii PMP Fălticeni să ia o hotărâre radicală, dar prin votul unanim al membrilor biroului municipal.

Liderii care au părăsit Partidul Mișcarea Populară au aderat la PDL.

„Decizia a fost generată de ultimele evoluţii la vârful PMP, de comunicarea defectuoasă cu structurile ierarhice superioare, de desele schimbări în strategia partidului şi de starea de nesiguranţă a membrilor partidului, în prag de alegeri”, susţine Cătălin Costea, fostul preşedintele PMP Fălticeni.

Demisionarii din partid susțin că pasul făcut la democrat liberali a fost încurajat de propunerile venite de la liderii PDL Fălticeni, cât și de faptul că în trecut ei au activat ca  membri ai PDL sau nu au făcut oficial politică, pînă la momentul înscrierii în PMP.

”Se poate astfel conchide şi că trecerea la PDL Fălticeni se face strict pe partea dreaptă a spectrului politic”, mai spune ex-președintele Cătălin Costea.

El a ținut să mulțumească prietenilor și simpatizanților, garantându-le promovarea acelorași valori și aspirații care i-au reunit sub umbrela fostului partid.

Potrivit celor afirmate în comunicatul de presă, Cătălin Costea va ocupa funcția de vicepreședinte în cadrul organizației municipale PDL Fălticeni.

ȘTIRI

error: Content is protected !!