Concursul Poetul lunii l-a celebrat pe scriitorul Marin SorescuCultură

Concursul Poetul lunii l-a celebrat pe scriitorul Marin Sorescu

Sala „Pictor Aurel Băeşu” a găzduit în ultima zi a lunii februarie a doua ediţie a Concursului „Poetul lunii”, iniţiat de Asociaţia Fălticeni Cultural. Acest proiect cultural a debutat în luna ianuarie, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, şi a fost dedicat poetului naţional Mihai Eminescu.

Pentru a doua ediţie a fost ales poetul Marin Sorescu. S-au prezentat pe scenă peste 30 de copii şi tineri, din Fălticeni şi Suceava. Pe lângă diplome, cei mai buni recitatori au primit şi premii în bani. Marele premiu, în valoare de 500 de lei a fost împărţit la cinci concurenţi / echipe de recitatori. Din juriu au făcut parte: prof. Mihaela Acatrinei, prof. Viorica Benţa, prof. Neculai Sturzu şi prof. Constantin Bulboacă.

Profesorul Neculai Sturzu, Preşedintele interimar al Asociaţiei Fălticeni Cultural a anunţat şi poeţii aleşi pentru concursurile de recitare din perioada martie – iunie 2016: Ana Blandiana, Octavian Goga, Lucian Blaga şi Vasile Alecsandri.

„Salut cu bucurie prezenţa în sală, la această seară de poezie, a multor concurenţi dar şi a multora dintre dumneavoastră, tineri cu sufletul, părinţi, profesori, care dovediţi că omul secolului XXI încă este iubitor de poezie. În această raţiune am iniţiat ciclul poetului lunii. Vă invităm încă de pe acum, pe 25 martie, în ziua de Buna Vestire, la întâlnirea cu poezia Anei Blandiana, în ziua de naştere a poetei.

S-a constatat o strânsă conlucrare a interpreţilor cu profesorii lor de limba şi literatura română. Spre deosebire  de alte împrejurări, acum văd că au fost consultaţi profesorii. Îi mulţumesc doamnei pfrofesoare Viorica Benţa pentru profundul expozeu pe care l-a susţinut în legătură cu Marin Sorescu.

În aprilie vom vorbi despre Octavian Goga, în mai despre Lucian Blaga iar în iunie despre Vasile Alecsandri. Am vrut să fie poeţi de facturi diferite, universuri lirice variate, care să ne capteze pe toţi.

Subliniez mult mai buna pregătire la această ediţie a concursului decât la precedenta, este şi asentimentul colegilor din juriu. Vom încerca să ducem această misie plăcută care a început să captiveze, şi pentru asta eu sunt foarte fericit”, a precizat prof. Neculai Sturzu, Preşedintele interimar al Asociaţiei Fălticeni Cultural.

Marele premiu: Adela Şulea, Bianca Itu, Radu Bostan şi Narcisa Pavel, Cosmin Ştefan, Dani Popa şi Răzvan Conţu.

Premii speciale: Ioana Onofrei, Simion Maria.

Premiul 1: Denis Nistor, Irina Cora, Simona Brădăţanu, Ana Sava, Diana Afrăsinei, Maria Beatrice Hopu, Andi Matei.

Premiul 2: Ana Sabina Butacu, Sebastian Avăcăriţei, Sînziana Mihăilă, Daria Andriescu, Larisa Roman, Maria Rebeca Donisă.

Premiul 3: Raluca Lupu, Giorgiana Conţu Andone, Raluca Ichim, Catrina Grigore, Gabriela Onofrei, Loredana Puiu, Sînziana  Onofrei, Petronela Rusu, Emanuel Iavorenciuc, Sergiu Crăciun, Roxana Loghin, Ramona Ţîrdea, Diana Gabriela Beclea, Dan Sava.

ȘTIRI