microbuze-scolare

Mijloace de transport moderne pentru elevii suceveni. MDRAP (Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice) va repartiza un prim lot de microbuze şcolare 16+1 locuri în vederea asigurării transportului şcolar pentru elevii din comunităţile rurale îndepărtate de unităţile şcolare la care sunt arondaţi. Nu mai puțin 19 comune din județul nostru vor beneficia de noile mijloace de transport.

Trei dintre acestea vor ajunge în localități din zona Fălticeni. Microbuzele școlare vor fi repartizate comunelor Bogdăneşti, Cornu Luncii şi Vultureşti.

Noile autovehicule de 16+1 locuri vor fi predate autorităților locale până la data de 15 septembrie.

Guvernul României a suplimentat în 2015 fondurile pentru achiziționarea microbuzelor școlare în vederea acoperirii necesarului la nivel național, repartizarea microbuzelor către unitățile administrativ-teritoriale urmând să fie realizată de MECS (Ministerul Educației și Cercetării Științifice).

Anul trecut, în luna septembrie, cinci localități din zona Fălticeni au primit autovehicule școlare. Aceasta au fost atribuite comunelor Boroaia, Drăguşeni, Forăşti, Râşca și Vadu Moldovei.

Potrivit reprezentanților ISJ Suceava, flota vehiculelor destinate transportului elevilor numără aproximativ 100 de microbuze.

Rudy Hödl

ȘTIRI

Facebook Comments