carte_onoare_rădășeni_1

Mai bine mai târziu decât niciodată. În timp ce alte localități le moștenesc de ani buni, la Rădășeni abia acum și-a găsit locul. Comuna vecină are de câteva zile prima Carte de Onoare.

Considerat un obiect unicat, valoros în timp prin scopul său, nevoia acestuia este justificată de numărul personalităților născute în Rădășeni, unele deja de notorietate națională.

”Am considerat că este necesar ca o comună precum Rădășeni să aibă instituită o Carte de Onoare”, a declarat primarul Neculai Perju pentru cotidianul Cronica de Fălticeni. ”Într-adevăr este cam târziu, dar este bine și acum. Gândul nostru a fost să avem această carte pentru a putea marca, peste timp, prezența sau trecerea unor personalități pe aceste meleaguri.”

Pe primele pagini vor fi așternute aspecte din monografia comunei, scrisă de câțiva învățători de seamă ai localității care s-au documentat ca la carte. Datele istorice au fost preluate din arhiva Școlii Generale ”Ion Lovinescu”, instituție care deține la rândul ei, de ceva timp, propria Carte de Onoare.

Anul acesta urmează să aibă loc și consemnarea primelor gânduri pe foile care acum sunt imaculate.

În cartea de aur a comunei Rădășeni vor semna cetățenii de onoare ai localității, cei care au primit și vor primi această distincție, cât și oameni de seamă care s-au evidențiat în slujba comunității și la nivel național. Deja s-au stabilit primele trei personalități care își vor așterne însemnările pentru eternitate.

În capul listei se află Preasfințitul Timotei Aioanei, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Urmează interpreta de muzică populară Ștefania Rareș și profesorul interpret Maria Tanasă.

”Era o idee mai veche de-a mea. Am fost impresionat că la Școala Generală ”Ion Lovinescu” există o carte de onoare și am considerat că locul uneia este și la nivelul comunei”, ne-a spus primarul Neculai Perju. ”Aici se scrie istoria, aici va rămâne, pentru totdeauna, pentru însemnarea gândurilor unor oameni de marcă, gânduri ce vor dăinui peste veacuri.”

Cea mai prețioasă carte din comuna Rădășeni are coperțile din piele fină pe care sunt gravate denumirea și blazonul localității, cu simbolurile heraldice: cimierul, mărul și cele două spice de grâu.

Realizată la o tipografie din București, proaspăt achiziționata Carte de Onoare a costat aproape 2.000 de lei.

Rudy H.

ȘTIRI

error: Content is protected !!