Complexele comerciale intră în vizorul inspectorilor ISU SuceavaRegional

Complexele comerciale intră în vizorul inspectorilor ISU Suceava

În perioada 10-18 februarie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava a executat controale de prevenire la două complexe comerciale, unul din municipiul Rădăuţi şi al doilea din municipiul Vatra Dornei.

În urma evaluării deficienţelor constatate pe timpul executării activităţii, au fost aplicate proprietarilor amenzi contravenţionale de câte 100.000 de lei (două la Rădăuţi şi una la Vatra Dornei), conform legislației privind apărarea împotriva incendiilor.

Ambele edificii funcţionau fără să aibă autorizaţie de securitate la incendiu. De asemenea, s-a dispus măsura complementară de oprire a funcţionării operatorilor erconomici. În speţele în cauză nu au fost îndeplinite condiţiile de securitate la incendiu, astfel: depăşirea numărului de niveluri supraterane faţă de valoarea de referinţă admisă pentru clădirile cu nivelul V de stabilitate la incendiu/gradul de rezistenţă la foc; neasigurarea numărului minim de căi pentru evacuare faţă de valoarea de referinţă; neechiparea cu instalaţii de stingere a incendiilor ori de detectare, semnalizare şi avertizare a incendiului, în concordanţă cu valoarea de referinţă; neechiparea cu instalaţii/sisteme de desfumare ori instalaţii de iluminat de securitate pentru evacuare, în concordanţă cu valoarea de referinţă. Aceste măsuri dispuse de către pompierii militari s-au realizat tocmai în scopul prevenirii producerii unor situaţii de urgenţă, cu consecinţe în victime omeneşti, şi care nu pot fi anticipate în situaţia funcţionării obiectivelor, fără a se asigura condiţiile minime de securitate ”, precizează reprezentanții ISU Suceava într-un comunicat de presă.

ȘTIRI