Compartimentul Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Fălticeni are avizul de funcționare de la Ministerul SănătățiiActualitate

Compartimentul Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Fălticeni are avizul de funcționare de la Ministerul Sănătății

S-a mai făcut un pas. Spitalul Municipal Fălticeni este tot mai aproape de inaugurarea Compartimentului Primi Urgențe (CPU). După ce în urmă cu patru luni, mai precis în prima decadă a lunii octombrie, se depunea documentația necesară și se obținea avizul de la DSP Suceava, astăzi, 29 ianuarie 2015 pe adresa unității medicale a sosit avizul de funcționare emis de Ministerul Sănătății.

Cu toate acestea, compartimentul va fi operațional abia din februarie. El mai necesită doar utilarea cu mobilier.

”În sfârșit ne-a venit avizul pe care îl așteptam de ceva timp”, ne-a declarat doctorul Vlad Morariu, managerul Spitalului Municipal Fălticeni. ”Odată cu obținerea acestuia, în cel mai scurt timp, vom deschide Compartimentul Primi Urgențe. Este posibil să se întâmple săptămâna viitoare”.

Acesta corespunde unui normativ stabilit la nivelul Ministerului Sănătății în ceea ce privește dotarea, spațiul și personalul. Pe un ton optimist, managerul Morariu afirmă că își dorește chiar mai mulți doctori pentru CPU.

Ideal ar fi o linie de gardă pentru noul compartiment din cadrul unității medicale, care să includă până la cinci medici de urgență.

”Față de structura anterioară, la Spitalul Municipal Fălticeni, au fost angajate, în plus, pe CPU, două asistente. Pe data de 11 februarie va fi și un examen pentru ocuparea postului de medic de urgență”, a explicat Vlad Morariu pentru Cronica de Fălticeni. ”Pentru început va fi un singur medic, dar, cu timpul, pe măsură ce vor exista cadre medicale interesate, îi așteptăm cu mare plăcere aici. Ne-am dori să avem linie de gardă permanentă, pe CPU, cu până la  4-5 medici. Speranțele noastre sunt mari. Cu acordul Primăriei, cred că vom putea lărgi puțin paleta, în special pe partea de personal medical”.

Compartimentul Primiri Urgențe este găzduit de un modul metalic atașat clădirii actualului spital. Containerul respectă toate normele medicale în vigoare și a fost achiziționat din veniturile municipalității fălticenene care a plătit 50.000 lei.

ȘTIRI

error: Content is protected !!