Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu” din Fălticeni urcă pe podiumul concursului Istoria în licee “Nicolae Iorga”Educație

Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu” din Fălticeni urcă pe podiumul concursului Istoria în licee “Nicolae Iorga”

Diana-Elena Văcăriţa și Cornelia-Elena Murariu, eleve ale Colegiului Tehnic “Mihai Băcescu” din Fălticeni, au obținut Premiul III la Concursul Istoria în licee “Nicolae Iorga”. Cele două eleve au  fost coordonate de profesoarele Elena Deleanu și Palaghia Radion.

Concursul, aflat la ediția a VI-a, s-a desfășurat la Iași, în organizarea Facultății de Istorie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și a Ligii Studenților de la Istorie. Tema ediţiei din acest an a fost „Rolul şi poziţia Istoriei în şcoala contemporană românească”.

Echipajele invitate la acest concurs au fost selectate de o comisie care a evaluat eseurile trimise din țară de elevii de liceu care au dorit să participe. În urma evaluării, la masa rotundă organizată sâmbătă, 23 aprilie, au participat 8 echipe (din Iași – 5, Arad, Bicaz și Fălticeni).

În urma susținerii eseurilor, membrii comisiei concursului au decis să le acorde fălticenencelor Premiul III.

Pe primele două locuri s-au clasat elevi de la Colegiul Național Iași (Premiul I), Colegiul Național “Costache Negruzzi” Iași și Colegiul Național “Preparandia – Dimitrie “Țichindeal” Arad (Premiul II).

În condiţiile dezbaterii naţionale cu privire la noul curriculum, ocazie cu care s-a pus în discuţie şi rolul disciplinei Istorie în planul de învăţământ de la gimnaziu, Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, împreună cu Liga Studenţilor de la Istorie, de la aceeaşi universitate, au decis ca în acest an concursul Istoria în licee  „N. Iorga” să aibă ca temă Rolul şi poziţia Istoriei în şcoala contemporană românească.

În ultimii 25 de ani, disciplina Istorie a cunoscut o erodare continuă în ceea ce priveşte atenţia acordată în planurile de învăţământ şi în programa şcolară, indiferent de nivel, gimnazial sau liceal. Dezbaterile din ultima vreme cu privire la situaţia Istoriei determină necesitatea unei discuţii reînnoite, la care să participe nu doar profesorii şi diriguitorii învăţământului românesc, dar şi elevii, principalii beneficiari ai sistemului de educaţie din România.

Acesta este motivul pentru care propunem implicarea elevilor, dorindu-ne să vedem care este opinia lor cu privire la rolul Istoriei, la necesitatea învăţării principalelor fenomene care stau la baza evoluţiei civilizaţiei şi societăţii umane, la temele care ar trebui să facă obiectul cercetării contemporane, la starea manualelor, locul istoriei românilor în programa de studiu din liceu, istoria românilor din afara graniţelor – inclusiv noua diaspora, caracterul interdisciplinar, lecţiile practice (cu trimitere spre arheologie, muzee, arhive, protejarea patrimoniului si valorificare lui) etc.

În opinia noastră, Istoria contribuie decisiv la crearea identităţii româneşti a fiecărui individ, îi arată care îi sunt rădăcinile, cum să înţeleagă prezentul şi ce să aştepte de la viitor. Tot Istoria, predată şi învăţată în şcoala românească, contribuie la crearea conştiinţei europene a elevilor şi la aderarea deplină la valorile pe care Uniunea Europeană le-a făurit şi le promovează.

 Istoria ne ajută să înţelegem societatea în care trăim, cum s-au produs şi se pot produce schimbările, ne oferă un sens al identităţii personale şi de grup, ne facilitează operaţiunea vital de importantă de a recepta mesajele predecesorilor noştri, spre a le transmite, după ce le completăm cu ale noastre, urmaşilor noştri. Istoria ne inspiră, ne atrage atenţia, ne sugerează pericolele, ne face, în ultimă instanţă oameni mai buni. Fără înţelegerea lumii de astăzi şi a modului cum s-a ajuns la ea, am fi incompleţi şi adesea neputincioşi în faţa provocărilor prezentului, se arată în motivația organizatorilor pentru alegerea temei concursului din acest an.

ȘTIRI

Facebook Comments