Cod Roşu hidrologic pe afluenţii râului Moldova. Staţia de captare Baia III a fost oprită. Nu sunt probleme în alimentarea cu apăActualitate

Cod Roşu hidrologic pe afluenţii râului Moldova. Staţia de captare Baia III a fost oprită. Nu sunt probleme în alimentarea cu apă

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o atenţionare hidrologică Cod Roşu pe afluenţii râului Moldova, valabil până în această dimineaţă, la ora 10.00.

Creşterea în debit, în cursul nopţii de joi spre vineri, şi turbiditatea râului Moldova, au determinat conducerea ACET Fălticeni să recurgă la o nouă oprirea a Staţiei de captare a apei de suprafaţă Baia III, care asigură aproximativ 30% din apa consumată în Fălticeni.

Pompele au fost oprite la ora 3, în această dimineaţă. Directorul ACET Fălticeni, ing. Vasile Cozma, a declarat că nu există momentan probleme în alimentarea cu apă a municipiului Fălticeni. Bazinele de înmagazinare sunt la nivelul optim de încărcare iar pe frontul de captare subteran Baia I şi Baia II se lucrează la capacitate maximă.

Eventuale măsuri de restricţionare a consumului de apă, aşa cum s-a întâmplat la sfârşitul săptămânii trecute, vor fi luate şi anunţate din timp, în funcţie de evoluţia condiţiilor atmosferice şi a noilor dispoziţii transmise de administratorii sistemului de gospodărire a apelor.

ȘTIRI

Facebook Comments