Actualitate

Cod galben – Vin ninsorile!

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis în această dimineaţă două atenţionări meteorologice Cod galben, care anunţă înrăutăţirea treptată a vremii în întreaga ţară, inclusiv în judeţul Suceava.

cod galben 1În intervalul 26 decembrie, ora 20 – 27 decembrie, ora 20, sunt prognozate ninsori, intensificări ale vântului, precipitaţii mixte, polei. În sudul, sud-estul şi local în centrul ţării, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali va ninge şi se va depune strat de zăpadă, ce va depăşi local 20 cm. În Dobrogea, iar în prima parte a nopţii de vineri 26 decembrie spre sâmbătă 27 decembrie şi în Muntenia şi Oltenia, precipitaţiile vor fi mixte şi, izolat, vor fi depuneri de polei.

Vântul se va intensifica în sudul Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul Olteniei, unde rafalele vor depăşi 45…55 km/h, viscolind temporar ninsoarea.

cod galben 2În intervalul 28 decembrie, ora 20 – 29 decembrie, ora 23, sunt prognozate ninsori, intensificări ale vântului, precipitaţii mixte, polei. Începând de duminică seara (28 decembrie) ninsorile vor cuprinde treptat cea mai mare parte a ţării, iar în sud şi sud-est vor fi abundente şi se va depune un strat nou şi consistent de zăpadă. În Lunca Dunării şi în Dobrogea precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune polei. 

În cea mai mare parte a Munteniei, în jumătatea de sud a Moldovei, în Dobrogea şi în estul Olteniei, vântul va prezenta intensificări temporare, cu rafale de peste 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada.

ȘTIRI

error: Content is protected !!