Cod Galben: Ploi insemnate cantitativ pana martiActualitate

Cod Galben: Ploi insemnate cantitativ pana marti

La ora 11.00 a intrat în vigoare o atenţionare meteorologică „Cod Galben” care vizează ploi însemnate cantitativ începând de astăzi până în dimineaţa zilei de marţi, 23 septembrie (ora 9.00).

În intervalul menţionat, în sudul Banatului, zona Carpaţilor Occidentali, Maramureş şi nordul Moldovei va ploua şi se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 25-25 litri / m.p. şi izolat 40-50 litri / m.p.

Tot astăzi, ANM a publicat o nouă estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor, în intervalul 22 septembrie – 5 octombrie 2014.

În zona Moldovei vremea va fi calda în prima zi a intervalului, cu o medie a maximelor de 25…26 de grade şi a
minimelor de 13 grade. Ulterior, valorile termice vor marca o scădere semnificativă, de aproximativ 10 grade, astfel că vremea va deveni rece pentru această perioadă. La sfârşitul primei săptămâni de prognoză, atât temperaturile maxime, cât şi cele minime, vor creşte uşor, iar în a doua săptămână se vor menţine relativ constante, spre o medie de 16 grade a
maximelor termice şi de 7 grade a temperaturilor minime. Probabilitatea de ploaie va fi mai mare în perioada 22 – 23 septembrie, când şi cantităţile de apă vor fi mai însemnate, în restul intervalului doar izolat fiind posibile ploi slabe.

ȘTIRI

error: Content is protected !!