Clădirea Bibliotecii Municipale ”Eugen Lovinescu” este reparată la exteriorActualitate

Clădirea Bibliotecii Municipale ”Eugen Lovinescu” este reparată la exterior

biblioteca-municipala-falticeni-3

Începe mult așteptata reabilitare. Cea mai veche clădire existentă în Fălticeni avea nevoie de reparații urgente, după ce în toamna anului trecut, din senin, au început să se desprindă cărămăzi și tencuiala. Începând de ieri se refac porțiunile afectate ale Bibiliotecii Municipale ”Eugen Lovinescu”.

Se intervine la partea superioară, de sub acoperiș, unde se refac elementele de susținere și tencuiala. Sunt aplicate cărămizi și materiale de construcție specifice care să reziste la acțiunile factorilor externi.

Lucrările sunt realizate cu fonduri de la bugetul local.

Reparațiile la Biblioteca Municipală au fost blocate aproape un an de zile de lipsa unui document de la Ministerul Culturii. Mai precis este vorba de un aviz, care a ajuns recent pe adresa administrației locale.

Cu o vechime de peste 150 de ani, construcția necesită urgent reparații capitale.

Primarul Cătălin Coman spune că imobilul poate fi modernizat în totalitate, dar numai printr-un proiect european. Șeful administrației locale afirmă că municipalitatea nu poate susține financiar reabilitarea capitală, costurile fiind foarte ridicate.

Investiția ar urma să fie derulată în viitorul apropiat, dacă se va deschide sursa de finanțare.

Rudy Hödl

ȘTIRI