Circulația cu numere provizorii expirate o infracțiune des constatată pe drumurile publice din zona FălticeniRegional

Circulația cu numere provizorii expirate o infracțiune des constatată pe drumurile publice din zona Fălticeni

numere de inmatriculareLuni, 10 august, în jurul orei 18, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Fălticeni a oprit pentru control, pe strada Sucevei din localitate, autoturismul cu număr de înmatriculare provizoriu, condus de un tânăr de 21 de ani, din comuna Buneşti. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că autorizația de circulație provizorie este expirată din 07 august 2015. Pentru că circulația pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat este considerată infracțiune, buneșteanul s-a ales cu dosar penal. Astfel de situații sunt înregistrate săptămânal pe drumurile publice din Fălticeni și din localitățile arondate.

Includerea în legislație a dispozițiilor referitoare la înmatricularea autovehiculelor și la păstrarea numărului real de înmatriculare în tot timpul cât un vehicul circulă pe drumurile publice este motivată de necesitatea de a avea o evidență a întregului parc național de autovehicule si de a asigura securitatea circulației rutiere.

ȘTIRI