tudose-si-dedu_aur-in-china

Federaţia Română de Canotaj a dat publicităţii, recent, clasamentele de final de an în canotajul românesc.

În ierarhia juniorilor, Ciprian Tudosă, sportiv legitimat la Clubul Sportiv Şcolar „Nicu Gane” din Fălticeni, împarte prima poziţie, de cel mai bun canotor, cu Robert Dedu (CSS Ştiinţa Constanţa).

Cei doi au fost coechipieri în echipajul de două rame fără cârmaci, care, în luna august a acestui an, şi-a adjudecat titlul suprem din cadrul Jocurilor Olimpice ale Tineretului care au avut loc în China, la Nanjing. Tudosă şi-a mai trecut în palameres titlurile de Campion European de Juniori şi cel de Campion Balcanic de Juniori.

foto - gazetasv.ro

foto – gazetasv.ro

Trebuie spus că Ciprian Tudosă a fost desemnat în urmă cu câteva zile cel mai bun sportiv al judeţului Suceava, cu ocazia unui eveniment organizat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Suceava.

În topul sportivilor suceveni, pe locul 8, se regăsesc încă doi canotori de la CSS „Nicu Gane”. Este vorba despre Cristina Sava (dublă campioană balcanică de juniori, medaliată în competiţiile interne) şi Mihai Ianoş (medaliat la campionatele europene de juniori, campion naţional).

Alex S.

ȘTIRI

error: Content is protected !!