Chiriaşii ANL vor putea cumpăra locuinţele în rate lunareRegional

Chiriaşii ANL vor putea cumpăra locuinţele în rate lunare

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) a creat cadrul legal pentru vânzarea cu plata în rate lunare a locuinţelor construite prin programul “Locuinţe pentru tineri, destinate închirierii”, implementat de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL).

Proiectul de ordonanţă iniţiat de MDRAP pentru modificarea şi completarea Legii nr.152/1998 privind înfiinţarea ANL a fost aprobat de Guvern în şedinţa de miercuri, 23 iulie 2014.

Noile prevederi stabilesc ca, pentru plata în rate, avansul să fie cel puţin 15% din valoarea de vânzare, iar dobânda să fie constituită din dobânda de referinţă a BNR la care se adaugă două puncte procentuale. Ratele vor fi achitate către deţinătorii unităţii locative respective, iar dobânda va fi aplicată la valoarea rămasă de achitat a locuinţei. Transferul de proprietate asupra locuinţei către cumpărător se produce după achitarea integrală a valorii de vânzare, până atunci locuinţa rămânând în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale.

Odată cu dreptul de proprietate asupra locuinţei se dobândeşte şi dreptul de proprietate asupra cotelor-părţi de construcţii şi instalaţii, precum şi asupra dotărilor care, prin natura lor, nu se pot folosi decât în comun. Titularul contractului dobândeşte şi dreptul de folosinţă asupra cotei-părţi de teren aferentă acesteia, pe durata existenţei clădirii.

“Având în vedere numărul mare de solicitări de locuinţe din partea tinerilor, modificarea legislativă aprobată astăzi urmăreşte tocmai accelerarea procesului de vânzare a locuinţelor, astfel încât să se acumuleze fonduri pentru construirea de locuinţe noi. Banii încasaţi din rate vor fi utilizaţi pentru finanţarea unor noi proiecte sau programe de 
construcţii de locuinţe. Modul de constituire şi de plată a avansului, a ratelor lunare, inclusiv a ratei dobânzii şi a majorărilor de întârziere vor fi stabilite în Normele metodologice pentru punerea în aplicare a noilor prevederi”, se arată într-un comunicat al ANL.

Potrivit ANL, în judeţul Suceava au fost întocmite până la această dată documentaţiile necesare pentru demararea procedurii de vânzare a 256 de locuinţe construite de ANL: 191 în municipiul Suceava, 81 în Fălticeni, 72 în Vatra Dornei şi 12 în Siret.

ȘTIRI

error: Content is protected !!