Cercul Pedagogic al cadrelor didactice din învăţământul primar la Şcoala Gimnazială Budeni – DolhascaInvăţământ

Cercul Pedagogic al cadrelor didactice din învăţământul primar la Şcoala Gimnazială Budeni – Dolhasca

 cerc pedagogicVineri, 13 noiembrie 2015, au avut loc întâlnirile semestriale din cadrul Cercului Pedagogic al cadrelor didactice din învăţământul primar, zonele A şi B, arondate municipiului Fălticeni. Cadrele didactice din zona A, s-au întâlnit la Şcoala gimnazială Budeni, localitate care aparţine de oraşul Dolhasca, ne-a informat prof. Trişi Alexandrina, de la Şcoala „Al. I. Cuza” Fălticeni, Responsabil de Cerc Pedagogic.

Activităţile metodico-aplicative şi ştiinţifice la care au participat aproape 120 de cadre didactice de la Şcolile gimnaziale „Al. I. Cuza” şi „Ioan Ciurea” din Fălticeni dar şi de la şcoli din mai multe comune – Râşca, Bogdăneşti, Vadu Moldovei, Forăşti, Preuteşti, Dolheşti şi oraşul Dolhasca, s-au axat în jurul desfăşurării  mai multor lecţii demonstrative, susţineri de referate, prezentarea unor informări de specialitate şi  vizionarea unor programe artistice oferite de elevii de ciclul primar, ai şcolii gazdă.

Lecţiile demonstrative la care asistenţa a participat au fost susţinute  de  profesorii pentru  învăţământ primar: Amăriucăi Liliana – Cristina, Petraru Daniela, Coman Elena şi de învăţătorii Raicu Valerică şi Dascălu Petru.

Referatele susţinute de profesorii Amăriucăi Liliana- Cristina, Dănilă Răducu Neculai, Stupcanu Ileana, Apostol Isabela Manuela şi Dascălu Petru au fost axate pe următoarele teme:

„Parteneriatul şcoală-familie, fundament al integrării elevilor în viaţa de şcolar”, „Formarea competenţelor de comunicare în cadrul disciplinei Comunicare în limba română”, „Tratarea diferenţiată a elevilor în vederea creşterii performanţelor la Evaluarea Naţională a elevilor de clasa a II-a”, „Lecţia-tipologie, structură procesuală, etape ale desfăşurării ei în contextul abordării integrate” şi „ Geometria între ştiinţă şi artă”.

Informările de specialitate s-au axat pe prezentarea şi recenzarea unor lucrări de specialitate apărute la editurile româneşti consacrate prin colecţiile lor educaţionale. Din programul manifestărilor artistice la care întreaga asistenţă a participat au făcut parte dramatizarea poveştii „Prostia omenească” de Ion Creangă, o scenetă şi un carnaval al personajelor dedicate anotimpului pe care tocmai îl traversăm, dar şi vernisajul expoziţiei de lucrări artistico-plastice „Toamna – fantezie şi culoare”.

Organizarea semestrială a acestor întâlniri în cadrul Cercurilor Pedagogice ale cadrelor didactice are drept scop principal perfecţionarea continuă a tuturor celor care lucrează în domeniul educaţional, pentru ca munca lor să aibă finalitatea dorită, propusă de idealul educaţional al societăţii în care trăim şi anume- formarea la copii a unei personalităţi creatoare  capabilă de adaptarea la multiplele provocări ale societăţii lumii de mâine.

ȘTIRI

Facebook Comments