Centrul medical Alma Clinic extinde gama de servicii profesioniste cu noua specialitate GastroenterologieSănătate

Centrul medical Alma Clinic extinde gama de servicii profesioniste cu noua specialitate Gastroenterologie

Cea mai mare clinică privată din Fălticeni își mărește oferta de servicii medicale. În cadrul centrului medical Alma Clinic s-a deschis recent cabinetul de Gastroeneterologie. Acesta completează o paletă largă de specialități, de la Pediatrie la Chirurgie Plastică, gestionate de medici care aplică cu succes cele mai moderne procedee de diagnostic și tratament.

Alma Clinic și Casa de Asigurări de Sănătate au încheiat noi contracte pentru două noi specialități, printre care și Gastroenterologia, astfel încât pacienții care se prezintă la medic beneficiază de consultații gratuite în baza biletului de trimitere.

Medicul specialist ieșean Andreia Iulia Tămășanu efectuează periodic consultații la noul cabinet care se ocupă cu prevenirea, depistarea, diagnosticarea, tratarea şi recuperarea bolilor tubului digestiv şi ale organelor anexe.

Programul consultațiilor este luni, marți și miercuri în intervalul orar 7.30 -18.00, iar joi între orele 7.30 – 11.00. Programările se pot face telefonic sau la sediul clinicii de pe strada Ana Ipătescu nr. 9A.

Cabinetul de gastroenterologie este echipat cu aparatură medicală de ultimă generație. Printre dotările de excepție se numără ecograful ultraperformant Voluson E8 Expert și trusa de Endoscopie Digestivă Karl Storz.

Pe lângă examinările medicale de specialitate, oferta centrului medical Alma Clinic din Fălticeni include servicii de explorări funcționale pe linie de ecografie abdominală, colonoscopie parţială și totală diagnostică, cât și endoscopie digestivă superioară diagnostică.

ȘTIRI

Facebook Comments