Casa Cărții este închisă pentru lucrări de modernizareActualitate

Casa Cărții este închisă pentru lucrări de modernizare

casa-cartii-falticeni
Activitate oprită temporar. Casa Cărții s-a închis de câteva zile, fiind pentru prima dată când librăria de la parterul blocului Belvedere nu va fi deschisă pentru public timp de câteva săptămâni. În ciuda zvonurilor care au circulat în municipiu, sediul nu a fost vândut și nici închiriat.

Mihai Onișoru, directorul economic al firmei Sedcomlibris care deține Casa Cărții, ne-a declarat că sistarea activității are ca motiv lucrările de modernizare executate la interior. Sunt primele de acest fel care se fac în 30 de ani. Este vizată și cosmetizarea titulaturii ce afișează pe exteriorul clădirii numele scriitorului Mihail Sadoveanu.

El a mai spus că pe perioada renovării s-a dorit mutarea librăriei într-un alt spațiu, dar deocamdată nu s-a găsit unul.

Data la care se vor încheia lucrările de modernizare nu a fost anunțată. Casa Cărții ar putea fi redeschisă până la sfârșitul acestui an.

Rudy Hödl

ȘTIRI

Facebook Comments