Cardurile naţionale de sănătate neridicate de asiguraţi vor fi distribuite prin cabinetele medicilor de familieSănătate

Cardurile naţionale de sănătate neridicate de asiguraţi vor fi distribuite prin cabinetele medicilor de familie

În perioada 9 ianuarie – 23 februarie 2015, Casa de Asigurări de Sănătate Suceava a reuşit să distribuie încă 2.145 de carduri de sănătate, din cele 19.900 returnate de Poşta Română.

În această situaţie, invocând prevederile legale stabilite de Hotărârea de Guvern nr 49/2015 cu referire la cardul naţional de sănătate, CAS Suceava „a solicitat sprijinul” medicilor de familie pentru distribuirea cardurilor naţionale de sănătate restante.

„În cazul în care cardurile naţionale nu au ajuns la titulari prin servicii poştale sau prin casele de asigurări de sănătate acestea pot fi redistribuite prin medicii de familie pe a căror listă de capitaţie sunt înscrişi, cu ocazia primei prezentări în vederea acordării unui serviciu medical. Cardurile naţionale nedistribuite de medicii de familie într-o perioadă de 12 luni de la primirea acestora vor fi returnate caselor de asigurări de sănătate”.

CAS Suceava a organizat o şedinţă cu reprezentanţii medicilor de familie din judet, respectiv Asociaţia Profesională a Medicilor de Familie Suceava, Patronatul Judeţean al Medicilor de Familie Suceava şi Colegiul Judeţean al Medicilor Suceava, în care li s-au comunicat prevederile Hotărârii de Guvern.

“Pentru a veni în sprijinul medicilor de familie care doresc să ridice cardurile naţionale de la sediul nostru, aceştia pot transmite, în prealabil, o adresă pe fax sau e-mail care să conţină datele persoanelor asigurate de pe lista lor care nu au primit la domiciliu cardul. Angajatii CAS vor verifica dacă aceste carduri se regăsesc la sediu şi vor înştiinţa medicul de familie cu privire la persoanele asigurate pentru care pot ridica acest document. În momentul prezentării la CAS, medicii de familie vor prezenta copii după CI/BI ale asiguraţilor şi se va întocmi un proces verbal de predare – primire a cardurilor naţionale. Dorim astfel, ca, împreună cu medicii de familie, să venim în sprijinul persoanelor asigurate care nu au primit la domiciliu aceste carduri şi nu se pot deplasa la CAS Suceava”, am fost informaţi printr-un comunicat de presă al conducerii CAS Suceava.

ȘTIRI

error: Content is protected !!