Cantitate importantă de muniţie neexplodată asanată la Gura Humorului şi StulpicaniRegional

Cantitate importantă de muniţie neexplodată asanată la Gura Humorului şi Stulpicani

munitie_neexplodata_2Joi, 27 august 2015, în curtea unei societăţi comerciale din oraşul Gura Humorului au fost descoperite mai multe elemente de muniţie, în urma unor lucrări de excavare.

Grupa Pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, s-a deplasat la faţa locului. Au fost găsite iniţial 46 de elemente de muniţie, de diferite calibre, provenind din cel de-Al Doilea Război Mondial. Acestea erau echipate cu focos, fiind în perfectă stare de funcţionare, ne-a informat plt. Adj. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.

Un echipaj pirotehnic s-a deplasat şi în comuna Stulpicani, unde a fost transportat o parte din pământul excavat la Gura Humorului. În două zone au fost identificate şi ridicate alte 3 elemente de muniţie, care prezentau un real pericol pentru persoanele şi locuinţele din jur.

munitie_neexplodata_1Pe timp de noapte, lucrările de asanare au fost sistate, fiind reluate în dimineaţa zilei următoare. În urma asanării terenului, s-au mai descoperit 145 de elemente de muniţie, printre care bombe explozive de aruncător de calibre diferite, lovituri acuplate cu proiectile explozive, lovituri antitanc şi proiectile şrapnel.

Întreaga cantitate de muniţie, 194 de elemente, a fost ridicată, transportată în condiţii de siguranţă şi depozitată provizoriu, urmând a fi distrusă într-un poligon autorizat, în perioada imediat următoare.

„Reamintim populaţiei, pe această cale, câteva din regulile elementare care trebuiesc respectate în momentul descoperirii unor elemente de muniţie: ele nu trebuiesc atinse, lovite sau mişcate din locul lor ci se va anunţa imediat evenimentul la numărul unic de urgenţă 112 sau la postul de Poliţie cel mai apropiat.” 

ȘTIRI

Facebook Comments