Canotorii din Falticeni si Suceava au concurat pentru „Cupa FRC la Ergometru”Sport

Canotorii din Falticeni si Suceava au concurat pentru „Cupa FRC la Ergometru”

Federaţia Română de Canotaj a organizat astăzi, 19 decembrie 2014, „Cupa Federaţiei la Ergometru”, competiţie rezervată juniorilor.

Evenimentul s-a desfăşurat în principalale centre de pregătire ale canotorilor: Snagov, Năvodari, Orşova, Fălticeni, Timişoara şi Iaşi, pe ergometre tip Concept II. Distanţa de concurs a fost de 2000 de metri în cazul Juniorilor I şi Juniorilor II (individual şi echipe), şi de 1000 de metri în cazul Juniorilor III.

La Fălticeni, concursul a avut loc în Sala de sport a Colegiului Naţional „Nicu Gane”. Pe lista de concurs s-au aflat 28 de sportivi de la CSS „Nicu Gane” şi CSM Suceava, între aceştia şi cei mai valoroşi canotori, membri ai loturilor naţionale (Ciprian Tudosă, Cristina Sava, Cosmin Pascari, etc.).

Câştigătorii vor fi stabiliţi după centralizarea rezultatelor înregistrate de canotorii care au concurat în cele 6 centre.

Până în primăvară canotorii vor concura to pe ergometru în alte două competiţii organizate de Federaţia Română de Canotaj.

Anul 2015 vine cu noi provocări: Campionatul Mondial de la Rio (Brazilia), Campionatul European de Juniori din Cehia, şi Balcaniada care va fi găzduită de România, la Iaşi, ne-a informat antrenorul Vasile Avrămia.

ȘTIRI

error: Content is protected !!