Candidații la posturile de director în școli au intrat în examen: Cine sunt cei 20 de pretendenți pentru unitățile din FălticeniEducație

Candidații la posturile de director în școli au intrat în examen: Cine sunt cei 20 de pretendenți pentru unitățile din Fălticeni

Emoții mari pentru profesorii care vor să conducă instituțiile din sistemul de educație. Dascălii care și-au depus dosarele pentru ocuparea funcțiilor vacante de director în unitățile de învățământ preuniversitar au susținut astăzi prima probă din concurs. La nivelul municipiului Fălticeni sunt 20 candidați pe 18 locuri disponibile.

13 dintre aceștia au optat pentru postul de director și alți 7 pentru funcția de director adjunct.

Grădinița Specială și Colegiul Tehnic ”Mihai Băcescu” sunt singurele unități cu doi candidați pe un loc.

Pentru posturile de director candidează Magda Zetu (GPN ”Voinicelul”), Adriana Samson (GPP ”Pinocchio”), Elena Varganici și Mariana Amariei (Grădinița Specială), Marcel Porof (Clubul Copiilor), Daniela Ilincăi (Școala Gimnazială ”Alexandru Ioan Cuza”), Costică Parfenie (Școala Gimnazială ”Ion Irimescu”), Marius Pintilii (Școala Gimnazială ”Ioan Ciurea”), Liviu Deleanu (Școala Gimnazială ”Mihail Sadoveanu”), Matei Gabriel (Colegiul ”Vasile Lovinescu”), Cristina Nechifor (Colegiul Național ”Nicu Gane”), Claudia Suseanu și Olguța Popa (Colegiul Tehnic ”Mihai Băcescu”).

Pentru posturile de director adjunct candidează Anca Nastasă (Școala Gimnazială ”Ion Irimescu”), Gabriela Ștefănescu (Școala Gimnazială ”Mihail Sadoveanu”), Mariana Lițu și Ionela Apetroaie (Colegiul ”Vasile Lovinescu”), Laurențiu Tomescu (Colegiul Național ”Nicu Gane”), Mariana Țuca și Silvia Chirilă (Colegiul Tehnic ”Mihai Băcescu”).

După încheierea primei probe au fost respinși 2 din cei 13 candidați la posturile vacante de director și director adjunct din Fălticeni.

Mariana Lițu și Iulia Apetroaie, candidații pentru posturile de director adjunct la Colegiul ”Vasile Lovinescu”, au picat la limită proba scrisă. Alți 30 de candidați din județ nu au trecut de prima probă.

Gabriela Ștefănescu, candidatul la funcția de director adjunct la Școala Gimnazială ”Mihail Sadoveanu”, nu s-a prezentat la concurs din motive de sănătate.

”Examenul nu a fost ușor! M-a epuizat fizic și psihic.”, ne-a declarat Mariana Țuca după încheierea probei scrise. ”Un concurs stresant, nu ca un examen de studenție sau de doctorat. Am avut un examen, așa, pe viață și moarte. Un examen greu. Cei care au picat, au picat pe bază de stres.”

Promovabilitatea, la nivelul județului, la proba scrisă a fost de 88,19%. Au fost prezenți 271 din cei 280 de candidați, 9 fiind absenți.

Pentru cele 307 posturi vacante de directori şi directori adjuncţi la nivelul județului Suceava, cu cereri de înscriere validate, se înregistrează în total 280 de candidați, din care 230 sunt pentru directori și 77 pentru directori adjuncți.

Următoarea etapă de concurs va avea loc între 17 octombrie și 17 noiembrie, când profesorii vor susține proba de interviu și cea pentru evaluarea CV-ului.

Pe 18 noiembrie vor fi afișate rezultatele concursului, iar până pe 9 decembrie vor fi soluționate contestațiile.

Rezultatele finale vor fi validate și transmise către Ministerul Educației Naționale și al Cercetării Științifice la data de 16 decembrie.

ȘTIRI

Facebook Comments