Campanie de plombare cu asfalt rece pe 15 străzi din FălticeniLocal

Campanie de plombare cu asfalt rece pe 15 străzi din Fălticeni

Plombări de sezon pe drumurile publice. Autoritățile locale vor să scape rapid de gropile care au apărut în timpul celor două luni de iarnă, deși temeperaturile nu au fost foarte scăzute, iar precipitațiile chiar mai puține decât în alți ani. Urmează două săptămâni în care operatorul local ELBI va repara porțiuni de pe mai multe artere principale din municipiu.

Gropile vor fi astupate cu asfalt rece (RRD), material care poate aplicat până la temperaturi de minus 40 grade Celsius.

Sunt vizate în campanie de plombare 15 drumuri din Fălticeni. Lucrările au început de ieri pe strada 13 Decembrie, de la Blocul Turn până la Autogară, și au continuat pe Nicolae Beldiceanu și Bulevardul 2 Grăniceri până la ieșirea din municipiu.

”Având în vedere vremea bună ne-am decis să profităm de ocazie și să începem cu primele plombări cu asfalt rece. Sunt multe găuri în carosabil și vrem să scăpăm de acestea pentru ca mașinile să nu fie afectate. Firma ELBI se va ocupa de lucrări, în următoarele 10 – 14 zile, pe cele mai afectate străzi din Fălticeni.”, ne-a declarat viceprimarul Constantin Bulaicon. ”Vreau să precizez că vom acționa pe străzile care nu vor fi asfaltate în perioada imediat următoare, mă refer la străzile unde sunt de făcut lucrări la rețeaua de apă și canalizare. Avem achiziționată o cantitate suficientă pentru necesarul de plombări, materialul fiind adus de la Miercurea Ciuc. În anii din urmă am mers pe aceiași variantă cu asfalt rece și am fost mulțumiți de rezultate.”

Din bugetul local au fost achiziționate 3 tone de asfalt rece de tip RRD Standard, produs sub licență englezească.

Acesta este utilizat pentru reparații rapide mai ales pe timp de iarnă, când plombările cu asfalt obișnuit nu sunt posibile datorită temperaturilor scăzute, dar și fluctuațiilor termice. Stația pentru producerea asfaltului se află în revizie, aceasta urmând să fie pusă în funcțiune în martie sau aprilie, în funcție de valorile termice care permit turnarea îmbrăcămintei rutiere.

Ambalat în saci de 25 de kilograme, asfaltul rece se toarnă și se compactează manual sau mecanic. Potrivit recomandărilor producătorului, după turnare materialul bituminos poate fi redat imediat traficului.

Campania de plombare prevede astuparea gropilor din carosabil pe străzile Ion Dragoslav, Nicu Gane, Ștefan cel Mare, 1 Mai, dar și tronsoane din Piața Mihail Sadoveanu și strada Armatei.

Astăzi utilajele vor interveni pentru decaparea asfaltului pe strada Dogari, varianta de trafic greu, cea mai afectată în momentul de față.

Pentru plombările de iarnă cu asfalt rece s-au alocat deocamdată 51.000 de lei cu TVA de la bugetul local. Produsul este garantat trei ani și poate fi aplicat doar pe suprafețe uscate și curățate de praf.

ȘTIRI

Facebook Comments